miercuri, decembrie 31, 2014

Aici de unde noi plecarăm...

Aici de unde noi plecarăm, vin unii de ne iau locul,
Se așează la masa noastră și sub brad vor globuri,
cântă viflaimuri și așteaptă căni de lut cu vin fiert
și sa li se spună balade cu eroicele lor fapte,
apoi o dau în Miorițe de vreo doua,  trei zeci de mii,
Cam cât să lase acasă la ei orice problemă și sumane,
Să poată să-și poarte aici costumele de firmă
Cu cămăși necălcate și cravate de prost gust,
Să ne vorbească din vârful buzelor un pic vetust
despre civilizația lor superioară ,
Pornită din nevoia de odinioară
dezvoltare și apoi sa ne privească,
De obicei cu un ochi și sa ne spună ca și noi suntem Wow,
La fel de tari ca cei ce pe ei i-au născut,
Dar mai avem de trecut printr-o viata de înțelesele lor întâmplări,
fiindcă ale noastre sunt prea filosofice fapte,
noi prea trăim după stele, nori, natură
și ne căznim în bătătură,
sa îndreptăm spre cer o coloană ca o arătură
de bulgari de lut, de marmură sau de măiastră ,
pe care dacă nu o va da o revista sihastra
de opera nu o vom vinde cât tine un canion,
indiferent de Constantin sau Ion,
pentru ca rachetele lor aleargă deja pe cerul stingher,
iar acasă au un film special pentru fiecare masa ,
încât nimeni nu mai trebuie sa viseze,
de aceea ii înțeleg pe cei care vor sa emigreze,
ca părinții si copiii sa ii vadă in Facebook,
singura soluție gratis, e să aducă un tuzluc,
dar e sigur, anul ăsta răpciugos ,
Ne ademeneşte-n bube şi e mare mincinos!

luni, decembrie 29, 2014

Moş Crăciun la fereastra celor mici

Voi spuneţi aerului să-ngheţe
Şi ca prin farmec de decembre,
El nu mai face feţe-feţe,
Ci e pe geam ca flori de umbre!

Voi tăceți noaptea cu petarde,
Iar întunericul îl lăsaţi afară,
Cu o draperie care arde
De dor de a se întinde-n seară.

Voi râdeţi  ca şi cer senin
Limpezi de-a mea înţelepciune
Şi vă miraţi că ce minune,
E vârsta de aur a boului divin.

Voi aşteptaţi să vin din nou
Cu sacul roşu şi cadou,
Iar ca-n reclame pregătiţi
Laptele cald şi biscuiţi!

Dar eu călătoresc flirtând cu viaţa,
Renasc în suflete speranţa,
Ştiu ce vă trebuie, să ştiţi,
Chiar de n-ajung, să nu vă risipiţi!



duminică, decembrie 28, 2014

Părinţii

Prin fiecare pas al meu 
Vorbea odată Dumnezeu,
Fiindcă acolo între sfinţi 
îmi ţinea-n inimă părinţi,
Era mereu la fel ca azi, 
Căci ei vorbeau fără de vreme, 
Iar eu, plimbat ca să mă cheme, 
Îi veneram de prin şedinţi, 
Neluând în seamă cele semne! 
Apoi, când clipele dureau, 
Îi respiram în cerul greu, 
Iar lumea îmi cerea vreo dare,
Întors cu gândul din vreo mare,
Căci doar cu mine aveau răbdare! 
Atunci i-am redescoperit, îngerii mei înaripaţi, 
De parcă am fi fost pe lume fraţi, 
Iubindu-mă, iubindu-i ars,
Ca limpedele cer de japs,
Pe clipă şi secundă semne, 
Lăsând din inimă să cheme,
Pe Dumnezeu -sufletul lor, 
Căci oricărui Părinte îi e dor!

Iernile vin tot mai greu

Iernile vin tot mai greu, sărbătorile-s tot sterpe,
Să ne amintim mereu de zăpezile sirepe,
Să ne facem stele-n jar şi din vâsc nu doar un loc,
Să ne fie viaţa-viaţă, nu un loc în iarmaroc,
Să ne spunem dulci poveşti peste anul care trece,
Să ne strângem lângă focul, care astăzi ne petrece,
Să visăm la viaţa noastră, ca şi când chiar ar conta,
Să nu ne aruncăm cuvinte care n-au vreun sens în ea
Şi să ducem mai departe tradiţii, colind, zăpezi,
Căci din iernile tăcute, cresc albastrele livezi,
Trecând norii de poveste, ce rămân mereu pereni
Limpezind prin răsărituri realitatea ce o chem,
Ca un mag din zile duse, care astăzi  vrea doar bine,
Deşi lumile abstrase ne împing spre risipire,
Aş mai vrea doar un cuvânt înainte de Anul Nou,
Viaţa noastră, bună-rea, e a Domnului cadou,
Dar toţi ştim aceste lucruri, deşi ne ferim mereu,
Căci prin viaţă treci vreodată şi de la uşor la greu,
Dar oricât de cruntă-i clipa, viaţa ta e altceva,
Nu opri din cer aripa, care te poate salva!
Fiindcă am un singur gând şi îl urlu, orice-ar fi,
Viaţa în sine e minunea! Tu trăieşti şi-a doua zi!
Tu ai şansa nemuririi sau a creşterii când cazi,
Îngerii te ajută primii, fiindcă-n slava Lui te scalzi!

sâmbătă, decembrie 27, 2014

La mulţi ani, Ştefane!











Zăpezile de mâine vor veni

Îmi zice Andrei să scriu poemul cu zăpadă,
Să cadă din ceruri pe pământ odată,
Să poată din nou să-l refacă
Pe omul de zăpadă, numitul Costel,
Cu ochi de cărbune şi un pic cam chel,
Să fie iarnă ca în copilăria lui,
Când erau vijelii şi omătul hai-hui,
De urca peste maşină sau până la gard,
Dar eu nu şi nu, că de unde să ard
Lemnele pădurii şi vadra de vin,
Că anul acesta s-a făcut puţin,
Iar din ce s-a făcut, eu n-am luat nimic,
Aşa că las-o de nea, să mai stea încă un pic
În cerurile albastre, să le fie frig la astre,
Să le îngheţe stelelor  genunchii şi nasul,
Să fie şi ele de mai mare hazul,
Să alunece pe gheaţa celestă,
Să-şi rupă galoşii din pâslă extraterestră,
Să patineze sau hochei să joace,
Cum juca ăl bătrân cu zgaibarace
De zodii şi colţi de stele,
Să le rânjească şi lor din  fasole
Steluţele mici, îngheţate, fără fes şi cu mucii pe piept...
Băi, tată, stelele au alt regim,
Cheamă neaua odată, să pot să-mi revin
Pe derdeluşul din deal şi gheţuşul din parc,
Să patinez pe gârlă, pornind ca din arc,
Să mă avânt pe valea de la Bălănoaia,
Să-mi îngheţe şi nasul şi faţa şi ...
Las că mă cerţi, aşa că uite fac cinste
Cu un vin de smochine şi cu două batiste,
Să fii pregătit pentru crivăţul aspru,
Caleidoscop de zile de alabastru,
Luminând înserarea de pe pământ către cer,
Să prinzi şi tu apusul acela stingher
Pe o mare de alb, la noi în câmpie,
Unde arde zăpada cu dunga alburie
Orizontul şi cerul şi cârduri de ciori,
Hai că sunt sărbători cu doliu de nori,
Cu zdrenţe de fumuri uitate pe sus,
Veni iarăşi seara şi zăpezile nu-s!
Bine, copile, ai învins, de mâine promit,
Să scriu iar despre brume şi ninsori în sfârşit.

marți, decembrie 23, 2014

Îngeri pe zăpadă

Curând din nou va ninge, chiar şi peste Ninive,
Lăsând in urma ghețuri atât de colective,
Căci Domnul ne dă pacea aceea constructivă,
Ca să acopere ţara aceasta creativă,
Atunci va fi frumos şi gerul o să doară
Aceste mânuţe ce astăzi mă împresoară,
Vor fi iluminate şi străzi şi brazi frumoşi,
Doar unii în conştiinţe vor renaşte drăgăstoşi,
Căci vine zvon de iarnă şi de colinde iară,
Copiii vor vesti Naşterea a câta mia oară,
Ei vor fi magi de zahăr în gerul înserării,
Cu chiciura pe fesuri din promoroaca zării,
Vor bate pe la uşi să dea un glas chemării
De-a duce mai departe tradiţia milenară,
Căci vedem cu toţii cum alţii vor să piară,
Acum când în lume copii creştini sunt decapitaţi,
De nişte demoni negrii, de nişte exaltaţi,
Urgent te duci la pildă, căci ea este străbună
Şi trebuie să lupţi pentru datina română,
Fiindcă în lumea mare de n-ai identitate,
Rămâi consumator, un soi de om pe moarte,
Ce aleargă să mănânce şi să îşi strice viaţa,
Rămâneţi vii, prieteni, neam obişnuit cu gheaţa!

La mulţi ani, prieteni!

Foaie albastră ochi de mare,
Limpezit sub sfântul soare,
Chiar acum de sărbătoare
Vin pescari şi pescadoare,
Să aducă zvon de peşte
De lume ce ne iubeşte,
Să aducă zvon de om,
Care creşte-n suflet domn,
Să aducă de departe
Gândurile preacurate

marți, decembrie 09, 2014

Post card dintr-un loc mort

Cu ochi închişi, cu ochi mijiţi, cu ochi deschişi a desfătare,
Eu vă salut din portul mic, de pe a turmelor cărare,
Se aud şi azi în Giurgiu câinii, chiar de nu mai sunt ieniceri,
Avem spahii cu BMW-uri şi piţipoance fel de fel,
La mal de Dunăre albastră, de-o vezi în depărtări curgând,
Se mai mănâncă somn de fel, de pe la Ruse cumpărând,
Căci prea puţini mai pescuiesc, iar cei puţini au obligaţii,
Că-n hală vezi numai Salonte, de parcă peştii-s în reparaţii.
Şi vine-un zvon şi-o amăgire, că cei bogaţi sunt şi cinstiţi,
Iar pentru cei ce-s tari de fire e obicei să fie duşmăniţi,
Hrănit poporul cu minciună, se umflă-n burtă cu fasoli,
Apoi în vremi de risipire, li se mai dă câte doi poli!
Aici, la margine de ţară, un' harta se termină brusc,
Stau trepanaţii în comentarii, plătiţi c-o ţuică de vetust,
Nu-i loc de petrecut aiurea, aicea ştie fiecare,
O pui acum sau ai pierdut secunda cea ameţitoare!
Deşi pe-aici a intrat Carol şi aici a făcut întâia gară,
Săgeţi ne ruginesc acum chiar pân' la ultima ţigară.
P.S. :bulgară! Căci nimeni nu mai dă doi bani,
Pe-un port lăsat fără de oi şi cu maşini pentru ciobani!
La vale curge Dunărea, defel o imensă mocirlă,
În care deversează toţi cu de la Gardă multă milă,
Vezi Podul minunat şi plin de gropi şi de aleasă întristare,
Căci CNADR-ul ia, dar ne dă doar o blajină compostare.
La Pod aş vrea ca să insist, fiindcă prea mulţi au luat obolul,
Partea bulgară e o.k.!, la noi rugina, glodul, ghiolul şi sobolul
Şi mai e înc-un lucru trist, deşi e românesc se pare,
La noi este un steag micuţ, iar la bulgari un steag aşa de MARE!
Dar eu sunt mândru giurgiuvean şi-am lăudat în lumea toată
Acest oraş cu oameni buni şi cu echipă fermecată,
Cu falnicii lui sportivi, cu baschet, fotbal şi karate,
K1-ul este pozitiv în cartiere sincere şi adevărate.
Dar nu e bai, avem şomaj, procentual la jumătate,
Avem şi Puşcărie de lux e spune şi maximă siguranţă, frate !
Avem şi centru de emigranţi cu ce e nou în lumea largă,
Ca să revin la Dunăre, mi-ar prinde bine mie o barcă!
Să fie însă pe măsura celor ce vor voi ca să-i îmbarc,
Căci eu chiar nu dau găuri în vasul care pleacă-n larg
De Dunăre şi noapte, aici la malul de minciuni,
Unde au pierit strămoşi în lupte cu multe alte spurcăciuni.
Acum să dau şi punctul plus acelor minunaţi urmaşi,
Olimpicii aceia vii, ce vor pleca fără de paşi,
Zburând spre alte zări mai bune, lăsând în urmă pe părinţi,
În gândul lor ca să blesteme această ţară printre dinţi.
Voi credeţi ce veţi vrea desigur, dar eu doar într-un loc mă închin,
Păcatul meu îl ispăşesc acolo unde e senin, orgoliul acolo îl înclin
Şi poate că-ntr-o bună noapte, ca în atacul cel vestit,
Cu Dumnezeul meu 'nainte, Dumnezeu v-a ostoit!

luni, decembrie 08, 2014

Apus de gând riscând întunecarea




                                                Soarele rotund și greu,
                                                Plin de roșul grânelor coapte,
                                                Rupea macii instantaneu,
                                                Așternând fiori spre noapte.

                                                Sta pe câmp prins în stejarul
                                                Secular, dar tânăr încă,
                                                Vorbind despre gospodarul,
                                                Ce are frumoasa luncă.

                                                Ritmul arcuit de focuri,
                                                Avioane zgârie cerul,
                                                Soarele zâmbind, stingherul,
                                                Cam apune pe alocuri.

                                                Între veacuri și secunde,
                                                Între înmulțiri fecunde,
                                                Ceasul nostru veșnic sferic
                                                Dă un sens prin întuneric.

                                                Fiindcă oasele-s rotunde,
                                                Țestele noastre profunde,
                                                Caută un sens în El,
                                                Chiar de omu-i tont sau chel.

duminică, decembrie 07, 2014

Patinoar

La câtă apă curge-n jurul nostru,
La cât îngheţ zărim în ochii lumii,
Un patinoar enorm îmi pare rostul
În care ne învârte vrerea vremii.

Şi alunec pe oglinzile de suflet,
Fac piruete ca un pui de urs,
La cel mai inutil corp de balet,
De parcă-n ochii lor aş da concurs.


Vopseluri se îmbină şi se scurg
Pe patinoarul veşniciei noastre,
Un curcubeu de stări făr de-nceput
Se zvârle în prăpăstiile dinaste.

Acolo ţurţuri, ca păcatele dintâi,
Aicea iceberguri se-mpreună,
Calote glaciare trebuie să sui,
Sub sloiuri  înfloreşte mătrăgună.

Şi mi se sparg patinele de abur,
Fac un viraj în aerul coclit,
Îngheaţă sufletul în timp sleit
Eliberând boabe de rouă către azur.

Încerc, perfect zidit în faţa străzii,
Să mut şi chiciuri, brume şi zăpezi,
Tot nelăsând în mijlocul parăzii
Acei necopţi şi nebunatici iezi.

Dar răcnetul polar, ce-mi sparse tâmpla,
Mi-a îngheţat şi florile şi danţul,
Voi patina tot demn orice s-ar întâmpla,
Neacrindu-mi ploile acuma valţul.

vineri, decembrie 05, 2014

Îngeri prin zăpadă

Curând din nou va ninge, chiar şi peste Ninive,
Lăsând in urma ghețuri atât de colective,
Căci Domnul ne dă pacea aceea constructivă,
Ca să acopere ţara aceasta creativă,
Atunci va fi frumos şi gerul o să doară
Aceste mânuţe ce astăzi mă împresoară,
Vor fi iluminate şi străzi şi brazi frumoşi,
Doar unii în conştiinţe vor renaşte drăgăstoşi,
Căci vine zvon de iarnă şi de colinde iară,
Copiii vor vesti Naşterea a câta mia oară,
Ei vor fi magi de zahăr în gerul înserării,
Cu chiciura pe fesuri din promoroaca zării,
Vor bate pe la uşi să dea un glas chemării
De-a duce mai departe tradiţia milenară,
Căci vedem cu toţii cum alţii vor să piară,
Acum când în lume copii creştini sunt decapitaţi,
De nişte demoni negrii, de nişte exaltaţi,
Urgent te duci la pildă, căci ea este străbună
Şi trebuie să lupţi pentru datina română,
Fiindcă în lumea mare de n-ai identitate,
Rămâi consumator, un soi de om pe moarte,
Ce aleargă să mănânce şi să îşi strice viaţa,
Rămâneţi vii, prieteni, neam obişnuit cu gheaţa!

joi, decembrie 04, 2014

Viaţa mea, tu eşti femeie!

Bine, viaţă, ai dreptate,
Iar încâlcita parte se deşartă cum vrea ea,
Deşartă-i inima mea,
Că trăiesc pe datorie,
Numai datorită ţie,
Că de n-ai fi, n-aş afla,
Iar de eşti, este ceva,
Care trece de pieire, doar prin dreapta mântuire,
M-ai surprins în zăpăceală,
Parcă cerbii o să geamă,
Or să boncăluiască acum,
Nervi, muşchi, ore, căpcăuni,
Cap în cap prin întuneric,
Zâzanie de ochi sferic,
Buturugi căzând din munţi
Peste mofturoase punţi,
Fleşcăite, împloite, nămolite, mucegăite,
Prăpădind cam puţintel
Pe acest smerit mişel,
Care vrednic se mai crede
Dezlegat de cer, erete,
Gata să-şi ia iară zborul
Talmuric lovind ivărul
De la arăbesc plafon
Cu hrisov răscopt de domn.
Du-te , viaţă unde crezi,
Credea-m-ai rănind zăpezi,
Zălog sufletul ţi-l las
Să mai zbor măcar un ceas
Peste iţe şi chichiţe,
Ca-n copilăria mea,
Când zburdam oriunde aşa,
Făcând facere de joc
Şi jocuri de iarmaroc
Tragi cu puşca, nu ia foc...
Oul de azi e mai bun, decât puiul de poimân,
Ceasul cela ştiu că-l ai, numai că tu nu îl dai
Nimănui, orice ar fi,
Cerşetor de împărăţii,
Prinţ, bancher sau pişicher,
Făt-frumos sau vreun chel,
Pricini , stricăciuni şi clone,
Sălbatice aurore,
Ni le-arăţi ca pe jucării,
Cântărind secunde mii,
Chiar în locul lor vâslaşul
Cere-un ban pe adălmaşul
Care se usucă iar,
I-aţi ochii din calendar!
Bine, viaţă, mi-ai furat
Apele de luminat,
Dar să ştii că m-am distrat
La soroace vino-ncoace,
La cuvinte, înainte!
Iar de ai vărsat cu fiere,
Am gustat-o, era miere!
Te zăresc cu picătura,
Pupa-ţi-aş ploaia, natura,
Chipeşă ca o scânteie,
Viaţa mea, tu eşti femeie!

miercuri, decembrie 03, 2014

Toamnă în mesaj univoc



Lăcustele măturaseră vara din cale,
Era o curățenie, de mai mare jale,
Nici măcar autopsie nu puteai face toamnei,
Fiindcă prinsese cheag sărăcia doamnei,

Avea la activ niște nunți și-un divorț,
Împărțiri de averi și injecții la morți,
Viața trecea ca o frână prin Gara de Nord,
Ba pe burtă, pe spate, ca un atac de cord.

Echipată în condiții de criză și răsuflate discursuri,
Adeptă a umanității rentabile și-n hambare pătrunse,
Seducea splendoarea cu apusul de discuri,
De solare reduceri, la solduri ajunse.

Demonstrația fluenței tăriei ferite la repartiții,
Aducea a săpun, a îmbrățișări și tradiții,
Amoroase făpturi își cârteau cârtițele câte una pe jos,
Gata să numere boabele unor ani sfărâmați pân’ la os.

La final,potlogăriile unui turn pentr-un cal,
Mișcau trandafirii în regim de viteză,
Ca și când toamna stătea-n pioneză,

Simfonie de aur, valori de deranj, lâncezite pe val.

marți, decembrie 02, 2014

Aduceți scrumiera! Fumează politicienii...




Bravo! Scrumul cuvintelor arse miroase a piele,
Avem doi-trei porci ce zboară prin încăpere,
O girafă îi strânge cu gâtul de gât,
Trosnindu-i iscusit pe fiecare în rât.

Atenție! Lume cu pretenție, atrage lătratul de mort,
Acum a trecut un cortegiu cu popă, cu seceră și onoruri cu tot,
Cortegiul bea apă cu piper și istericale,
Gata să facă din fasole pedale.

Felicitări! S-a cizelat o nuanță violetă,
Desenul contesei complet indecentă,
Anunțând poziția crucială a relațiilor pe veioză,
Încât și custodele cerber a dat în nevroză.

Extraordinar! A avut loc un atac sanitar,
Adevărata întrebare se îngropa bilunar,
Apoi ieșea cu pieptu’ la aer de frondă,
Ca să dea lecții de treceri în rotondă.

 





luni, decembrie 01, 2014

Proprietarul de frunze




De la Adam şi Eva încoa’
Frunzele sunt proprietatea mea,
De când se înalţă catedrale
Cu frunze se ornează sfinţii
În lauri sunt şi frunze de-ale minţii,
Lăstari, uscate, răsucite,
Fărâmiţate în ceai sau supte,
Cântate dintre buze la Ramadan,
Când ochii hoţilor te scormonesc de-un ban,
Frunze de lerul lerului întors
Într-un trecut nestors
De bucuria copilăriei brumării,
Când se alintau în mână boabele din vii,
Cuvântul frunză-dulce şi amar,
E semn de gol sau de prea-plin hambar,
Întrezărind prin uşa de pătul
Omătul driguit de-un om sătul,
Nealterat de la culori de toamnă,
Eu sunt proprietar cinstit, care vă cheamă
Cu mugurii istoriei ce vede
În strigătul vrăjit al frunzei sterpe
Din toamna cărămizii şi a chemării
Pământului ce nu ne dă uitării,
În frunză e şi seva şi mormântul,
În frunză este veşnic începutul...
Din care alte frunze vor hrăni speranţa,
Vor îndulci istoria şi viaţa,
Fără vreun preambul mai melancolic,
Căci psalmii-s plini de frunze şi bucolic
Iar amintirea unui Pan de viţe,
Mai viscoleşte încă prin actriţe
Acele minereuri de tristeţi rugoase,
Lăsând să cadă frunzele pompoase,
Hanuri împodobind, fântâni şi cruci,
Cu frunze zodii sau amurguri tuci,
Jucându-se în vânt cu neobrăzare,
Chiar şi când omul nu are de mâncare,
De aceea o prind ca pe o salată de omizi,
Din care cresc fluturi frumoşi-oxizi,
Oxizi de toamnă, frăgezii ca focul,
Fragil zburând cu verdele norocul,
Pe o arşită de galben împărat
În care şi fântânile se coc dendat’
Frunze de iarbă luminând podeaua
Acestei lumi ce joacă geamparaua,
Nimic n-ar fi în lume fără frunze,
Nici joc, nici cânt şi nici prea roşii buze,
Ci din pridvoarele de crengi uscate
Am deraia prin crengi desperecheate,
Ca zeii plini de scorburi şi perdele,
Să vadă sterp pământul sub picere,
Să mă prevadă atunci în echinocţii,
Venind de departe proprietar de frunze,
Ce aduce foşnetul şoptit, nerisipit în porţii,
Ci în fiinţe vii şi neconfuze,
Lăsând toamna de pe coamă,
Să pună frunze pe rană,
Să umple Casiopeea
De înfrunzite zări, femeia...
Frunzele de porţelan ale lacrimei bătrâne,
Ale lacrimei iubitei, ale lacrimei stăpâne,
Toate împodobesc un vis,
De prin dorul neatins,
Frunzele de clopot tare
Sau foiţa de ţigare,
Care creşte-n lunci sub lună,
Foc de soare, joc de mumă,
Tâmplele înfrunzite-n cuget
De idei, de rug, de răget,
Izbind lumea voastră tristă
Cu orizonturi dintr-o frunză ce există.

















































Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...