printre plete de războinică fecioară
mi-a îndoit genunchii
şi suspinul ei s-a ridicat coloană,
Cobora încet lumina printre brazi întunecaţi,
ferigile galbene pâlpâiau
ca lumânările printre pinii drepţi şi gravi,
Povestea era fără ocolişuri, dădea de-a dreptul
şi inorogul înţeleptul
îşi ascuţea cornul de secera lunii.
Dincolo de izvor ne iubeam, nebunii.
Curgeam unul într-altul ca apa în apă,
Ca piatra în piatră,
Ca rouă dimineţii în roza sărutată,
Clepsidra morţii se-nvârtea aproape,
Aorta era autostrada neantului,
Era absolut superb efemerul.
Morala: Curând se lasă brume,
postum mai cresc ciuperci,
bulboanele spun snoave,
noi doi culegem melci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu