miercuri, aprilie 24, 2013

De fapt, poeţii nu dorm vreodată




Atunci când poeţii nu dorm, în afară de faptul că scriu despre trezirea lor, îi ajută şi pe alţi asemenea creatori de frumos să lase în urmă poezie. Aşa s-a întâmplat şi cu scriitorul Ion Gaghii, cel care a refuzat să „doarmă” şi a reuşit astfel să organizeze un dublu eveniment, miercuri 1 iunie, la Biblioteca Judeţeană „I.A. Bassarabescu”. Instituţia de cultură a găzduit Gala Laureaţilor Concursului Naţional de Creaţie Literară „Petre Ghelmez”, dar şi lansarea a două volume, unul dintre acestea aparţinând chiar lui Ion Gaghii.Elevi, profesorii lor, oameni de cultură şi reprezentanţi ai autorităţilor giurgiuvene. Zeci de persoane au mers miercurea trecută la bibliotecă pentru a participa la o amplă acţiune. Aşadar, a avut loc Gala Laureaţilor concursului menţionat, dar şi lansarea volumului de poezii „Lumea dintre lacrimi”, semnat Ion Gaghii. În plus, a fost lansată şi cartea în care sunt adunate toate lucrările tinerilor care s-au înscris la competiţia literară. Au fost 81 de participanţi din 12 judeţe ale ţării şi, în premieră, a concurat şi o tânără din Republica Moldova.
„Avem nevoie de materie cenuşie, avem nevoie de spirit, avem nevoie de creatori. Şi tocmai pentru că această nevoie există, Concursul Naţional de Creaţie Literară Petre Ghelmez a devenit cel mai puternic concurs de creaţie literară pentru elevi din întreaga Românie”, a spus directorul Bibliotecii Judeţene, Ion Gaghii.
Pe de altă parte, având în vedere lansarea celui de-al 6-lea volum de poezie semnat chiar de către directorul Bilbiotecii, colegii şi prietenii săi au luat cuvântul şi au vorbit despre omul şi, mai ales, poetul Ion Gaghii.
„Polivalenţa aceasta a preocupărilor domniei sale se vede şi în maniera de scris. Pe cât de coroziv şi implacabil în căutarea adevărului este în gazetărie, pentru că dumnealui este cel care s-a încăpăţânat să ţină în viaţă ziarul Cuvântul Liber timp de 21 de ani, pe atât de sensibil şi de metaforic, cu o intensă trăire lirică, este în poezie”, a spus şi Camelia Filip.
Ca dovadă stau versuri precum „Nici un om cu mintea întreagă/ N-ar semna un contract cu moartea./ Doar poeţii, în frumoasa lor nebunie,/ Ar accepta târgul cu veşnicia/ Plimbându-şi coşciugul pe sub pământ/ Ca pe un cufăr plin de manuscrise rare,/ Ce au presărate între filele lor scrumite/ Toate păsările, florile şi iubirile părăsite/ Pe care le închipuiau în cărţile nescrise vreodată”, Teamă.
„Faptul că a publicat a doua carte la noi, înseamnă că îi recunoaştem activitatea literară, deci debutându-l şi ajungând la a 6-a carte, înseamnă de asemenea că suntem solidari cu el”, a afirmat Nicolae Tzone, scriitor şi director al Editurii Vinea.
„Dincolo de această lansare, domnul Gaghii înseamnă mai mult decât un poet, mai mult decât un ziarist pe care îl cunoaştem cu toţii, şi de care unii se tem, alţii îl aplaudă, înseamnă o stare de spirit”, a spus şi poetul Ionel Muscalu.
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu, şi-a exprimat aprecierea faţă de activitatea în sine a Bibliotecii Judeţene, cât şi faţă de activitatea literară a lui Ion Gaghii, de altfel, şi consilier judeţean.
„Aţi constatat, pentru cultură, măcar pentru cultură, în Consiliul Judeţean este întotdeauna unanimitate. Este în mod evident de apreciat, de salutat tot ceea ce face Biblioteca Judeţeană. Trebuie să fim mândri că trăim în aceste vremuri complicate, alături de oameni care reuşesc să ne ofere satisfacţii extrem de importante în viaţa noastră de zi cu zi”, a spus Beianu, care a şi recitat o poezie de-ale lui Ion Gaghii, cu precizarea că a fost o invitaţie către toţi oamenii „să iubească poezia şi să o folosească drept antidot pentru suflet, atunci când este nevoie”.
Aproape de finalul evenimentului, a avut loc festivitatea de premiere a tinerilor scriitori. Cele mai multe premii au fost câştigate de elevii Liceului „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, dar în egală măsură au impresionat juriul şi elevii noştri de la Tudor Vianu şi Ion Maiorescu.

Niciun comentariu:

EDRAH_Giurgiu PHASE I