Ce
de justificări relative pentru sentimente intempestive,
Când
în mână ţineam doar o ghindă fictivă dintr-o toamnă relativă!
Stau
aşa, cu şişul ridicat, din care picură idei şi limfă,
De
băltesc pe jos cuvintele descleiate, repetitive,
Marcate
de-un înger al răbdării, care le montează
Într-un
mare logos cu aripi străvezii de toamnă,
Ele
fandează, blamează, impostoare, relative se întorc
Într-o
failibilă stare de virtubicare torc,
Nu
vor să zacă reconfigurate cu autoritate în carte,
Ci
să se gireze unele pe altele într-un mare puzzle.
Atunci
într-o comprehensiune realistă şi calpă
Iau
cuvintele de barbă şi le dau foc la aripi să ardă.
Ca
frunzele uscate de sub nuc,
Fiindca
sfârâie mustul şi rândunelele...se duc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu