vineri, iulie 27, 2012

Am fost la acest miting istoric impreuna cu 3000 de giurgiuveni si mi-a placut sa fiu alaturi de presedintele meu-Crin Antonescu


S1 

Discursul Președintelui Interimar al României, Crin Antonescu, susținut în cadrul mitingului pro-referendum organizat în București
26 iulie 2012
”Bună seara, dragi compatrioți!
De aici, toți până în spate, toți pe care nu apuc să-i văd, dar îi simt, vă salut pe toți!  Bine ați venit!
Bună seara, compatrioți din Piața Victoriei, de la Piața Universității!
Bună seara, români din toată țara!
Bună seara, români, frați din Basarabia!
Bună seara, români din întreaga lume!
Mai sunt două zile. Ei, adică Traian Băsescu și grupul său de profitori, de corupți, de evazioniști fiscali, de propagandiști mincinoși, plătiți din bani furați din buzunarele voastre, ei le spun românilor: stați acasă, stați la locul vostru, făceți-vă că nu existați! Lăsați-i pe ei în continuare să conducă țara, să fure țara, să umilească țara, s-o facă de rușine.
Dragii mei, toți, toți cei care au profitat de pe urma regimului Băsescu și s-au îmbogățit furând din banii tuturor să stea acasă! Toți cei care au mințit și mint plătiți din banii furați de Băsescu de la toți românii să stea acasă! Cei cărora le place să fie mințiți, furați, umiliți, să stea acasă!
Noi spunem să vină la vot românii cinstiți. Oare suntem 9 milioane?
Eu spun să vină la vot românii curați. Oare suntem 9 milioane?
Eu spun să vină la vot românii care au suferit și suferă. Oare suntem 9 milioane?
Eu spun să vină la vot care încă mai speră. Oare suntem 9 milioane?
Eu spun să vină la vot toți românii de peste tot care vor ca această țară să fie respectată. Oare mai suntem 9 milioane?
Dragii mei, vom veni în duminica ce este și Ziua Imnului Național, ”Deșteaptă-te, române!”, vom veni cu toții la vot, în picioare, curați, cinstiți, cu suferința, cu speranța și cu mândria noastră. Suntem sau nu suntem 9 milioane?
Duminică, poate unii vor avea o surpriză, toată lumea va vedea că România este o țară și nu doar un teritoriu! Duminică, toată lumea va vedea că românii sunt un popor și nu doar o populație! Duminică, toți vor vedea români în picioare!
Duminică, românii vor fi în picioare, vor fi în lumină, vor fi în speranță și vor fi mai mulți de 9 milioane. Sufletul nostru bate socoteala lor! Cinstea noastră bate hoția lor! Speranța noastră bate minciuna lor! Adevărul și dragostea înving întotdeauna frica, umilința și teama. Să votăm pentru adevăr, să votăm pentru dragoste, să votăm pentru țara noastră și oamenii ei, adevărați, simpli, normali!
Oamenii plătiți gras din bani furați de Traian Băsescu au o problemă: dacă Antonescu se ține sau nu de cuvânt. Mă țin de cuvânt și spun încă o dată, clar: Traian Băsescu, n-am pus niciun pariu cu tine, pentru că ești un mincinos. Am pus rămășag cu mine și onoarea mea, ori tu, ori eu!
Eu nu am mințit niciodată, eu nu mă mint pe mine și nu mint oamenii care și-au pus speranța în mine și în cei cu care am construit toate aceste lucruri împreună cu dumneavoastră. Eu nu mai am ce căuta în politică dacă nu vom fi 9 milioane de români curați, în lumină, în picioare!
Veniți la vot! Veniți la vot și chiar dacă ați suferit, și chiar dacă ați fost umiliți, și chiar dacă ați fost și sunteți sfidați până în ultima zi, votați fără ură! România vrea dragoste! România vrea bunătate! România vrea omenie! Votați cu sufletul deschis, votați duminică, votați de mână cu Dumnezeu și cu soarta acestei țări! Nu am nicio îndoială, duminică veți vedea toți chipul luminat al României! Așa să ne ajute Dumnezeu, români!”

luni, iulie 23, 2012

De aceea a facut ce a vrut, fiindca oamenii nu au spus DA la celalalt referendum, acum TREBUIE SA VOTEZE DA!



-         
Traian Basescu nu este om politic din ultimele doua saptamani. Nu este presedintele care se bate pentru o Romanie Europeana, pentru modernizarea statului, pentru reforma.
-         Traian Basescu este singurul politician ramas in prim-plan la 22 de ani de la Revolutie si este principalul profitor al tranzitiei.
-         Traian Basescu este un om care a lasat in urma sa multe cicatrici in societate si in bugetul de stat. Traian Basescu a produs pagube iremediabile pentru avutul romanilor. Nu este vorba de vorbe, este vorba de fapte. Prin ceea ce a facut in acesti 22 de ani de cand este in politica, Basescu a bagat mana in  buzunarul fiecarui roman.
-         Traian Basescu a sfidat legea prin actiunile sale care i-au adus avantaje politice si materiale directe. A facut-o fara sa regrete si fara sa isi ceara scuze vreodata. A facut aceste lucruri si le-a ras in fata romanilor, iar cand a fost chestionat despre aceste lucruri a spus ca sunt ”o eroare”.
-         Sa nu ne miram ca guvernele lui Basescu au facut ceea ce au facut, ca oamenii lui Traian Basescu se comporta asa cum se comporta. Ei urmeaza pas cu pas ceea ce au vazut la presedintele suspendat.
-         Basescu, prin actiunile sale directe, a plasat unele dintre cele mai negre jaloane din istoria ultimilor 22 de ani.
-         A produs o paguba de peste 300 de milioane de euro bugetul Romaniei prin actiunile sale directe documentate in dosarul Flota. Din 300 de nave, flota comerciala a Romaniei a ramas doar cu vaporasele de pe lacul Herastru.
·        Traian Basescu a fost trimis in judecata in acest dosar, dar cauza s-a suspendat dupa ce acesta a devenit presedinte. Mai mult, la scurt timp dupa ce Basescu a ajuns la Palatul Cotroceni, dosarul a fost retrimis de Inalta Curte la Directia Nationala Anticoruptie, din cauza unor vicii de procedura. Mai exact, rechizitoriul nu fusese semnat de Ioan Amarie, ci de un subaltern al acestuia.
·        Instanta suprema a cerut procurorilor DNA sa refaca rechizitoriul, adica sa fie pusa semnatura sefului DNA pe rechizitoriu. Ceea ce au facut insa procurorii lui Daniel Morar a fost sa cheltuiasca zeci de mii de euro pe o noua expertiza, prin care s-a stabilit ca nu exista niciun prejudiciu. Acest dosar nu este inchis. Judecarea acestui dosar, de care Basescu se teme teribil, este blocata de imunitatea prezidentiala.
-         In calitate de primar, Traian Basescu isi dadea singur, IN MOD ILEGAL, o casa in buricul Bucurestiului, pe care o cumpara dupa aceea la pret de nimic. 20.000 de mii de dolari pentru un apartament de aproape 400 de metri patrati. Si asta, desi avea o vila pe care i-o donase fiicei sale celei mari cu doar o luna inainte.
·        Totul s-a intamplat in 2002, cand edilul Traian Basescu a primit de la Administratia Fondului Imobiliar din Primaria Capitalei o vila situata pe strada Mihaileanu nr. 2, de 369 mp. Problema este ca Basescu nu avea dreptul sa beneficieze de o repartitie de la stat, in conditiile in care mai primise o casa in Constanta, iar in momentul in care i s-a dat vila din Mihaileanu, actualul presedinte suspendat era chirias intr-o casa administrata de RAAPPS.
·        O alta neregula a fost comisa in februarie 2003, cand Traian Basescu a cumparat casa din Mihaileanu, in baza Legii 112. Ori actul normativ interzice cat se poate de clar cumpararea unei locuinte de catre un chirias care are sau a avut si a instrainat o alta locuinta. Iar exact intr-o asemenea situatie se afla Traian Basescu. In octombrie 2002, acesta devenise proprietarul unei vile din Otopeni, pe care i-a donat-o fiicei sale, Ioana, o luna mai tarziu.
·        Si ca totul sa fie perfect, procurorii de la Parchetul General, au hotarat neinceperea urmaririi penale, in urma unei simple vizite, facuta de Elena Udrea la Parchet.
-         Traian Basescu este suspect de spalare de bani. Cauza priveste tranzactiile imobiliare suspecte pe care actualul presedinte suspendat le-a facut cu omul de afaceri Costel Casuneanu.
·        Astfel, in august 2000, Traian Basescu a cumparat un teren in Baneasa, de 3.700 mp, cu 1,4 miliarde de lei vechi. In aceeasi perioada, Costel Casuneanu a achizitionat, de la acelasi proprietar, un teren tot de 3.700 de mp, situat tot in Baneasa, pentru care a achitat insa cinci miliarde de lei vechi.
·        Peste doi ani, Traian Basescu i-a vandut terenul cumnatei lui Costel Casuneanu, Gabriela Blaj, primind in schimb, 361.540 de dolari, adica aproximativ 12 miliarde de lei. In acest fel, presedintele suspendat a incercat sa justifice, la acea vreme, achizitionarea vilei din Otopeni, pe care ulterior i-a donat-o fiicei sale, Ioana. Basescu a cumparat casa din Otopeni la o saptamana de la tranzactia cu Casuneanu, cu 280.000 de dolari, insa nu a platit-o cu banii primiti de la omul de afaceri.
·        Traian Basescu a primit Neinceperea Urmaririri Penale in acest dosar acum, imediat dupa ce a inceput campania pentru referendum.
-         Sa nu uitam modul in care fiica presedintelui a sfidat criza si si-a cumparat un apartament de 800.000 de euro, de la Puiu Popoviciu, cu bani cica obtinuti din vanzari anterioare si veniturile de jurist. Puiu Popoviciu este nimeni altul decat cel aparat de Traian Basescu, atunci cand fusese arestat. Nici pana la acest moment nu stim cat a obtinut de fapt fiica presedintelui pe vila din Corbeanca vanduta inainte de achitizitiona apartamentul buclucas. De asemenea, nu stim daca veniturile Ioanei Basescu ar fi permis completarea sumei.
·        Fiica presedintelui a spus ca va explica. Ca va prezenta documente care sa justifice veniturile sale de la acel moment si care sa arate ca putea cumpara acea locuinta. Explicatiile au ramas insa suspendate in aer de mai bine de trei ani.
·        In aprilie 2009, Ioana Basescu a fost reclamata la DNA. Nici pana astazi nu se stie care stadiul acestei plangeri.
-         Traian Basescu este primul presedinte al Romaniei care a facut lobby si care a facut presiuni publice asupra ministrilor, pentru interesele unei companii private. In ultimii doi, nu exista discurs al presedintelui, pozitie publica, in care sa nu fi militat si pentru RMGC. Chiar si in discursul sustinut in plen in ziua suspendarii, presedintele a vorbit despre acest proiect. De ce? Prin interventiile sale publice presedintele a contribuit direct la profiturile companiei, ala carei actiuni cresteau pe bursa cu 30% la fiecare interventie mai insistenta a lui Traian Basescu. In loc sa fie presedintele Romaniei, Basescu a fost agentul de publicitate al RMCG si se ridica serioase semne de intrebare cu privire la motivele pentru care a facut asta.
-         Traian Basescu este cel care a vrut sa dea 4 miliarde de euro pe mana Elenei Udrea, lucru care ar fi aruncat in aer bugetul de stat pentru multi ani de acum incolo. Presedintele suspendat este cel care a fortat aprobarea de catre Guvern a celebrului PNDI, calificat de FMI ca fiind un program pentru clientela politica. Un program prin care firmele de casa ale PDL urmau sa primeasca bani de la bugetul de stat pana in 2014, indiferent cine conducea Guvernul. Asta, in timp ce nu se gaseau bani pentru returnarea salariilor sau pentru indexarea pensiilor. Nu erau bani pentru romani, dar existau pentru Elena Udrea. Natura clientelara a acestui program a fost blocata odata cu venirea USL la guvernare.
-         Acelasi primar Basescu i-a acordat un teren in Parcul Bordei lui Costica Constanda, la schimb cu proprietatea initiala a acestuia. Din aceasta afacere, primaria Capitalei este obligata acum sa plateasca, din banii fiecarui bucurestean, despagubiri de peste 100 de milioane de euro. Procesul dintre Constanda si Primaria Capitalei a inceput in anul 2010, cand omul de afaceri a dat Primaria Capitalei in judecata si a cerut daune de 200 de milioane de euro pentru ca noul primar nu l-a lasat sa distruga parcul. O prima decizie a fost data in aceasta speta - Costel Constanda ar urma sa primeasca despagubiri in valoare de 165 de milioane de euro pentru Parcul Bordei. Suma este egala cu 15% din bugetul Capitalei!!! Totul – din cauza lui Traian Basescu.
-         Sa nu uitam de afacerea Dalii, cea prin care Traian Basescu a bagat direct banii in buzunarele Elenei Udrea si ale lui Dorin Cocos. Firma Dalli Exim (apartinand lui Dorin Cocos si Elenei Udrea) a concesionat, de-a lungul mandatului lui Traian Basescu, fara organizarea vreunei licitatii, 5.500 de locuri de parcare in 101 locatii ale municipalitatii, dar si cateva locatii subterane de acest gen.Dalli facea evaziune fiscala, nu taia chitante, dar facea milioane de euro profit anual.
-         O alta afacere prin care Basescu a bagat bani in buzunarele Elenei Udrea si Dorin Cocos. Firma „Trei Cocosi", apartinand lui Dorin Cocos, a cumparat cu nici 100.000 de euro de la municipalitatea condusa de Traian Basescu, in Parcul Herastrau, un teren cu active care azi valoreaza peste 4 milioane de euro. Rolul lui Traian Basescu, primarul general de atunci, a fost sa blocheze cererea de retrocedare a mostenitorilor legali pana la perfectarea tranzactiei.
-         Traian Basescu este cel care a semnat privatizarea marilor companii romanesti, in timpul Guvernarii CDR, guvernele ulterioare fiind puse in fata faptului implinit. Actualul presedinte a fost imputernicit al Romaniei in relatia cu FMI si Banca Mondiala pe toata durata guvernelor CDR. Basescu si-a pus semnatura pe documentele care obligau Romania la privatizarea principalelor companii din toate sectoarele, inclusiv cel bancar (ALRO, ALPROM, SIDEX, PETROM, Banca Agricola, BCR etc.), in calitatea sa de Ministru al Transporturilor, dar si de imputernicit al guvernului in relatiile cu FMI si Banca Mondiala.
-         Traian Basescu este cel care se face responsabil de faptul ca fiecare roman va trebui sa plateasca cate 1000 de euro din propriul buzunar, pentru a fi returnate imprumuturile de la FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, imprumuturi care nu au fost folosite pentru relansare economica. Scopul acestor imprumuturi a fost, in primul rand, acela de a-l ajuta pe Basescu in campania pentru realegerea sa.
-         Traian Basescu este cel care a dorit vanzarea resurselor de Cupru ale Romaniei pe cateva zeci de milioane de euro, desi acestea valoreaza in cele mai pesimiste estimari peste 6 miliarde de euro. Sunt doar cateva luni de cand presedintele Basescu a incercat sa dea acest tun, prin intermediul Guvernului MRU, dar societatea civila, presa si USL l-au oprit.
-         Traian Basescu este cel care a vrut sa vanda o companie de cateva miliarde de euro, Hidroelectrica, in loc sa rezilieze contractele cu baietii destepti, contracte care au produs romanilor o paguba de 1,3 miliarde de euro. Acei baieti destepti pentru care Basescu facea interventii la ministerul Economiei, pentru care Ioan Oltean dadea telefoane si statea in anticamera la ministrii. Contracte pe care Guvernele PDL le-au prelungit. Contracte pe care USL le reziliaza acum.
Astea sunt faptele lui Traian Basescu, nu articole de presa. Asta inseamna si a insemnat Basescu pentru Romania, incepand cu 1990. Asta este oferta celor din PDL pentru cei din Romania.

duminică, iulie 22, 2012

Realizările Guvernului USL



·         De la începutul mandatului, Cabinetul Ponta a încercat, prin măsurile economice, să asigure şi să implementeze toate obligaţiile pe care România şi le-a asumat la nivel internaţional, USL încearcă să repare greşelile făcute de regimul Traian Băsescu, să crească numărul locurilor de muncă şi să  conducă  țara către creştere economică.
·         Guvernul USL a adoptat o serie de măsuri care să asigure creştere economică, crearea de locuri de muncă şi echitate socială.
·         Toate măsurile pe care guvernul le are in vedere au fost transmise partenerilor financiari internaționali si ele vor fi discutate la momentul vizitei FMI la București (imediat după referendumul din 29 iulie).

Măsuri luate deja
·         Am asigurat stabilitatea macro-economică, transparența și predictibilitatea prin discuțiile cu partenerii noștri internaționali.
·         Am asigurat finanțarea deficitului bugetar și a datoriei publice, inclusiv prin obținerea unei linii de credit de 1 mld euro de la BM.
·         Am asigurat refacerea puterii de cumpărare a romanilor prin restituirea, în două etape, a banilor ce au fost tăiați bugetarilor și prin restituirea banilor luați abuziv pensionarilor, la plata CASS pensionarilor.
·         Am stimulat mediul de afaceri prin creșterea plafonului de scutire de TVA până la venituri de 65.000 de euro/an, măsura extreme de utilă pentru micii întreprinzători si PFA.
·         Am adoptat norme fiscale și administrative pentru restructurarea creditelor neperformante în sistemul bancar.
·         În cadrul reducerii cheltuielilor bugetare ineficiente, dar oneroase pentru anumite grupuri, am oprit achiziționarea de servicii juridice și de consultanță, am redus cu 30% cheltuielile de protocol și a celor cu deplasările în străinătate.

Măsurile economice ce urmează a fi implementate în perioada următoare
·         Plata TVA la încasare pentru firmele cu cifra de afaceri de până în 500.000 euro, cu condiția ca aceasta să se desfășoare prin mediul bancar. Este o măsura pe care mediul de afaceri ne-o cere de mult timp. Se includ în această categorie extrem de avantajoasă numai plățile făcute prin sistemul bancar. Astfel combatem orice fel de fraudă sau evaziune.
·         Creșterea deductibilității cheltuielilor în cercetare și dezvoltare de la 20% la 50%. Măsura ajută acea zonă din industrie care investește în cercetare și dezvoltare.
  • Eliminarea contribuţiilor la pensii, şomaj, şi la fondul de sănătate pentru toţi care angajează persoane aflate în şomaj, cu vârsta de sub 25 sau peste 55 de ani, pe o perioadă de un an. Facilitatea va fi aplicată pentru toţi întreprinzătorii care angajează aceste persoane pe termen de un an, cu condiţia menţinerii ca angajat pe încă un an suplimentar de către firmă;
  • Scutirea de la plata penalităţilor pentru debitorii statului pentru obligaţiile de plată achitate între 1.09 2012 şi 31.12.2012.
  • TVA eligibil pentru decontare în cazul proiectelor finanţate din fonduri UE (uniformizarea regimului TVA pentru ONG-uri și instituții publice care un sunt plătitori de TVA).

duminică, iulie 15, 2012

Licuricii




















Străluce licuriciul tot privind la lună,
Cu ura din poveste că i s-a luat nevasta,
Ce a făcut-o calea o stea spre semilună,
Adăugând la plânsu-i din nopţi acum năpasta.

El şi-a pierdut soţia plecată înspre lună,
Ducându-se spre astrul ce-n ceruri strălucea,
Cu gândul la copilu-i şi la o viaţă bună,
Lăsând în urmă totul şi-un sfert din viaţa sa.

Plânge toată ziua, dar noaptea străluceşte,
Mai respirând odată un veac de aer dus,
Spre limita răbdării, acum cerul  priveşte,
Ca să regăsească o cale pentru ajuns.

Domnul Lună ţine în palatul lui de jad,
Harem întreg şi tandru din stelele mai mici,
Iar când în nopţi de patimi pe pământ mai cad,
Cohorte întregi aleargă. Sunt mii de licurici.

Acum, deodată, timpul îndeplineşte vise,
Dar licuricii nu-s pe aproape, undeva,
Ca să îşi recupereze din lumile interzise
Soţiile furate demult de Luna Sa.

sâmbătă, iulie 14, 2012

SALVARE ABSURDĂ


SALVARE ABSURDĂ






















Există în fiecare dintre noi un Cain şi o luptă
Pe care-o ducem zi de zi sperând în moarte,
Ca într-o salvare absurdă şi decisă.

Atunci când bem iaurtul sau fumăm ţigara,
Atunci când ne întrebăm de ce nu suntem alţii,
Atunci când spunem că viaţa ar fi stupidă fără proşti.

marți, iulie 10, 2012

Prima intervenție a președintelui interimar al PNL, Daniel Chițoiu, susținute în cadrul conferinței de presă a USL




“Vreau să vă spun, în numele Uniunii Social Liberale, că salutăm deciziile Curții Constituționale și se spulberă mitul că în ultimele săptămâni acțiunile guvernamentale și acțiunile Parlamentului României au avut rolul de a da o lovitură de stat în România.
Deciziile din această seară spulberă, așa cum spunea și domnul prim-ministru Victor Ponta, toate denigrările aduse de pedeliști, de clientela lor politică și de vectorii de imagine plătiți din bani publici, prin Institutul Cultural Român sau prin alte instituții ale statului, care, în loc să-și facă treabă pentru serviciul pentru care au fost trimiși afară, ei, în schimb, au denigrat România și România, din acest punct de vedere, a pierdut atât ca imagine, dar nu numai ca imagine, dar și din punct de vedere economic.
Uniunea Social liberală este pregătită ca, de mâine, să înceapă acțiunile de informare corectă a populației, nu se minciuni scoase pe piață de PDL și clica pedelistă, minciuni alimentate și plătite cu bani furați, din bani publici, iar în perioada următoare o să vedeți că vor ieși la iveală toate rezultatele auditului din ministere și din toate instituțiile publice pe care le coordonăm și care urmează să se finalizeze.
Ați văzut că începând chiar de astăzi au început să se deblocheze marile dosare penale care au fost blocate până în prezent. A fost arestat șeful Vămii. Fostului șef al Fiscului i s-a adus la cunoștință că este anchetat.
Noi sperăm ca toate celelalte dosare care au fost blocate, cu devalizarea companiilor de stat, unde sunt implicați Videanu, Manțog și alții, sper ca aceste dosare să înceapă să-și dea drumul începând de mâine. Justiția să devină într-adevăr independentă, nu cum se spunea până acum că justiția e independentă. Marile dosare de corupție și de fraudă sunt blocate. Instituțiile statului trebuie să dea drumul la aceste dosare, or noi considerăm că în această perioadă trebuie să aducem la cunoștința cetățenilor români tot ce a făcut acest guvern pedelist în cei trei ani de zile, cum au jefuit țara și cum au tăiat salariile și pensiile la întreaga populație.”

Dacă...



  • Declarațiile făcute în cursul acestei zile de Angela Merkel au fost reproduse incorect în mass-media. Conform traducerii corecte, reiese un lucru extrem de important care denotă precauţia Angelei Merkel în legătură cu situaţia din România şi cu cele relatate de preşedintele Traian Băsescu: ”Consideră inacceptabilDACĂ într-o ţară UE se încalcă principiile de bază ale statului de drept”.
  • Angela Merkel a fost probabil indusă în eroare de minciunile aparatului de propagandă al lui Traian Băsescu, care aduce grave deservicii și prejudicii României.
  • Probabil doamna Merkel, din aceeași familie politică precum Traian Băsescu, obișnuită cu o politică democratică și făcută în anumite limite, de bun-simț, nu și-ar putea imagina că un președinte sau un politician responsabil ar fi în stare să spună minciuni atât de mari și să facă rău propriei țări doar ca să țină de funcție.
  • Asistăm la un sistem foarte bine pus la punct de dezinformare și manipulare în spatele căruia se află Traian Băsescu. Acest sistem pune în pericol interesul național al României pentru interesele meschine ale unui individ și ale clicii sale, care nu vrea să accepte că nu mai este la putere și nu mai poate controla România după bunul plac.
  • Constatăm cu regret că nici un fel de apel la rațiune, echilibru sau responsabilitate nu poate opri PDL și pe Traian Băsescu de la defăimarea României. Este încă un motiv pentru care românii îl vor sancționa la referendum pe Traian Băsescu. Nu este acceptabil ca un președinte să fie dispus să-și denigreze propria țară. Traian Băsescu nu merită să fie președinte și nici nu va mai fi.
  • Românii vor vota la referendum pe 29 iulie și ce va decide poporul nu poate fi schimbat de nimeni, nici de Băsescu, nici de Merkel.
  • sâmbătă, iulie 07, 2012

    Discurs istoric al Presedintelui Crin Antonescu



    Discursul susţinut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu ocazia şedinţei plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului
    6 iulie 2012

    Domnule preşedinte al Camerei,
    Doamnelor şi domnilor parlamentari,
    Domnule preşedinte al României,
    Domnule preşedinte al României, cred în momentul ăsta că există măcar un lucru care ne uneşte pe noi doi: dorul de Emil Boc. Cred că dumneavoastră îi duceţi dorul primului-ministru Emil Boc, iar eu vă mărturisesc că duc dorul discursurilor parlamentare ale lui Emil Boc pe vremea căruia credeam că nu se poate mai rău, dar azi am constatat că da.
    Să zicem însă că domnul Blaga n-a spus nimic şi să ne referim la subiect.
    Stimaţi colegi,
    Parlamentul nu este de bunăseamă o instanţă juridică. Parlamentul nu este un tribunal şi hotărârea pe care noi o vom lua astăzi nu este o sentinţă. Nu e mai puţin adevărat că, în ciuda tensiunii, e una din cele mai frumoase zile ale vieţii politice româneşti şi, în orice caz, ale vieţii parlamentare, pentru că astăzi, reuniţi aici, indiferent cu ce verdict politic vom pleca, nu dăm nicio lovitură de stat, nu atacăm nicio instituţie, nu punem între paranteze nicio literă a Constituţiei, ci ne aflăm în miezul exerciţiului democratic, constituţional şi parlamentar şi vreau să salut faptul că, cel puţin în principiu, până şi domnul preşedinte al României a recunoscut ieri acest lucru, performanţă la care membrii Partidului Democrat Liberal n-au ajuns nici până azi.
    În fond, dincolo de argumentele cu trimitere juridică la articole de Constituţie încălcate constant şi flagrant, arătate în documentul politic pe care noi îl supunem dezbaterii şi votului dumneavoastră astăzi, în fond, cred că foarte mulţi dintre cei care au trăit şi trăiesc în această ţară ştiu că, în fond, astăzi, s-a ajuns la solicitarea de suspendare a preşedintelui României, după ce ani de zile preşedintele României a suspendat, de fapt, Constituţia României, a suspendat spiritul Constituţiei României şi măcar la nuanţă, deşi, evident, sunt semnatar al documentului care propune suspendarea, mă despart de textul pe care l-a reluat azi Eugen Nicolăescu. Nu e vorba doar de faptul că Traian Băsescu şi numeroasa lui camarilă politică şi de altă natură au transformat ilegal şi neconstituţional România într-un regim politic prezidenţial de facto. Un regim politic prezoidenţial, chiar dacă nu e cazul deloc în România, în Constituţia actuală, poate fi încă un regim democratic.
    Domnul Traian Băsescu, susţinătorii săi politici, susţinătorii săi din Parlament, din Guvern atunci când l-a avut, din alte instituţii, au încercat mereu să transforme România din punct de vedere politic într-un regim unipersonal şi discreţionar, ceea ce e cu totul altceva chiar şi decât un regim prezidenţial.
    Sigur că auzim mereu distincţia, şi am auzit-o chiar şi azi din partea preşedintelui, între vorbă şi faptă.
    Preşedintele, şi ăsta e un lucru la care nu mă aşteptam pentru că lipsit de curaj nu a fost niciodată, se ascunde azi, a făcut-o şi în faţa noastră,  în spatele unei false distincţii între vorbă şi faptă.
    Trebuie să ştie domnul preşedinte, trebuie să ştim toţi care facem politică până la nivelul de a asuma responsabilităţi în statul şi în sistemul politic românesc, că în anumite împrejurări şi în anumite funcţii, vorba, declaraţia, înseamnă faptă.
    Preşedintele Traian Băsescu a dat ordine directe şi în mod public unor instituţii care nu-i sunt şi nu i-au fost subordonate. Căror instituţii? Tuturor. Parlamentului, Guvernului atunci când a putut, Curţii Constituţionale, instanţelor judecătoreşti, serviciilor de informaţii şi tuturor celorlalte instituţii care sunt în slujba cetăţenilor României şi nu a preşedintelui ei sau a oricăruia dintre noi.
    Aceasta este, de fapt, marea problemă pe care noi azi propunem s-o sancţionăm printr-un vot politic în Parlament, trimiţând-o la judecata electoratului român.
    În fond, domnule preşedinte Băsescu, noi dorim să vă suspendăm azi printr-un act perfect constituţional, perfect democratic.
    În realitate, dumneavoastră v-aţi autosuspendat demult, de ani buni din funcţia de preşedinte al României, iar marea eroare pe care aţi comis-o şi marele păcat politic şi instituţional pe care l-aţi comis nu faţă de noi, adversarii sau susţinătorii dumneavoastră politici, ci faţă de cetăţenii acestei ţări, care v-au dat de două ori votul pentru a fi preşedinte, este că aţi lăsat această ţară fără preşedinte. Constituţia României dă dreptul cetăţenilor români să-şi aleagă un preşedinte pentru ca acesta să fie garant, să fie moderator şi să fie reprezentant al tuturor şi în aceşti ani, în orice caz în cei trei din urmă ani despre care vorbim, România nu a avut preşedinte pentru că nu a avut garant în persoana lui Traian Băsescu decât pentru camarila coruptă a domniei sale şi a Partidului Democrat, pentru că nu a avut mediator între puterile statului şi între stat şi cetăţean şi cum putea avea când preşedintele s-a transformat, în mintea şi în acţiunea sa, în singura putere a acestui stat, când s-a transformat şi s-a considerat statul însuşi. Şeful statulu, în realitate preşedintele este, chiar dacă nu e numit aşa, expresis verbis în Constituţie, dar de aici şi până la ideea că este ca preşedinte şef al tuturor instituţiilor şi în fond, şef al tuturor cetăţenilor, este o distanţă enormă ca distanţa de la dictatură la democraţie.
                Sigur, există nuanţe juridice, discuţii de natură constituţională, care se pot purta. Fondul, adevărul, e cunoscut de toţi românii că îl acceptă sau nu, că îl susţin sau nu. Ieri, domnul preşedinte ne spunea aici, în prima pledoarie a domniei sale, că a spus adevărul românilor. Se referea la necesitatea măsurilor economice de austeritate şi la necesitatea unei justiţii independente şi la alte lucruri frumoase cu care totdeauna toţi am fost de acord şi pe care, mă refer la justiţie, foarte puţini dintre noi în diferitele guverne am reuşit cu adevărat să le aplicăm.
    Nu domnule preşedinte, nu le-aţi spus românilor tot adevărul, nu le-aţi spus românilor că în vreme ce pentru milioane dintre ei impuneaţi, prin guvernele dumneavoastră marionetă şi prin majorităţile parlamentare marionetă, măsuri de austeritate, un grup restrâns de clientelă şi camarilă politică a prosperat la cote nemaivăzute. Nu le spuneaţi, de exemplu, că atunci când 25% din salariile tuturor bugetarilor se tăiau, bugetul unor instituţii, ca de exemplu, Preşedinţia României creştea la cifre fără precedent. Nu le-aţi spus adevărul că niciunul dintre apropriaţii dumneavoastră nu a fost deranjat de nici un element al sistemului judiciar din România, aşa cum spuneţi că vă doriţi şi aşa cum ne dorim cu toţii, în mod echitabil şi corect. Nu le-aţi spus că dosare sau plângeri în Justiţia română, împotriva unor apropiaţi politici sau economici au fost blocate.
    Ne acuzaţi astăzi pe noi şi ne acuzaţi, stimaţi colegi din Partidul Democrat Liberal, că vrem să îl suspendăm pe preşedinte de o justiţie independentă. De ce m-aş teme eu, de ce s-ar teme Victor Ponta, de ce s-ar teme cei mai mulţi dintre dumneavoastră, din orice parte a spectrului politic, de justiţie. Nu eu şi nu zdrobitoarea majoritate a parlamentarilor avem dosare închise sau suspendate de justiţia română, ci preşedintele Traian Băsescu.
    Am văzut că şi preşedintele şi domnul Blaga, ba chiar şi domnul Toader sunt foarte îngrijoraţi. Poate mai important, şi-a exprimat îngrijorarea ambasadorul Statelor Unite ale Americii  în România şi o serie de importanţi responsabili sau actori politici occidentali. Salut această îngrijorare, măcar pentru faptul că îngrijorarea exprimă interes, iar interesul Statelor Unite, interesul cancelariilor occidentale pentru România a fost dorit de noi mereu şi cred că e întotdeauna benefic.
    Am cinstea de a vorbi acum ca reprezentant al unui partid, Partidul Naţional Liberal, care este cel mai vechi partid liberal în activitate din Europa şi care este singurul partid democratic care a supravieţuit în Europa de Est perioadei comuniste. Vorbesc ca reprezentant al unui partid, care din 1990, a vorbit deschis şi a rămas mereu în opoziţie sau la putere ataşat valorilor occidentale, ataşat ideii statului de drept, pluralismului, democraţiei, economiei de piaţă liberă şi justiţiei eficiente şi independente. Pentru cine este foarte îngrijorat?
    Reamintesc faptul că Partidul Naţional Liberal făcea parte din Guvernul care a luat primele măsuri absolut necesare pentru apropierea României de NATO şi Uniunea Europeană. Pentru cei îngrijoraţi, reamintesc faptul că în timpul unei guvernări PSD, cu Ion Iliescu preşedinte şi Adrian Năstase prim-ministru, România a intrat în NATO şi România a desfăşurat cea mai mare parte a negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Reamintesc faptul că, pentru cei îngrijoraţi, din ţară şi de peste hotare, am intrat în Uniunea Europeană, luându-ne toate angajamentele în vigoare şi azi, cu un guvern condus de Călin Popescu+Tăriceanu.
    Reamintesc faptul că reforma justiţiei, la care toţi ţinem, de la Washington, Bruxelles sau Bucureşti a fost introdusă în vigoare în România, prin angajarea răspunderii, nu a lui Traian Băsescu, ci a aceluiaşi premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu.
    În fine, dacă reafirm şi garantez în numele Partidului Naţional Liberal şi, sper şi sunt convins în numele Uniunii Social Liberale, ataşamentul nostru ferm pentru toate aceste valori, o fac pentru că există oameni care cunosc poate mai puţin istoria României şi care se pot îngrijora sincer. Unii sunt atât de îngrijoraţi încât fac comparaţie cu mineriada din 1990, şi pentru edificarea lor am să fac o foarte scurtă trimitere la memorie. Da, în 1990 mineriadele acelea au fost cel mai grav atentat la statul de drept din cei 20 de ani. Ştim oare ce făcea fiecare. Ştim că Ion Iliescu era preşedintele României şi ştim că va fi însoţit toată viaţa sa şi mă tem că în toată istoria de responsabilitatea şi umbra uriaşă a acelui moment. Ştim, de asemenea, că, în acel moment, Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Radu Stroe, Puiu Haşotti, eu – într-un oraş de provincie, eram membri ai Partidului Naţional Liberal, aveam sediile atacate, dar nu încetam să susţinem atunci, acum 20 de ani, valorile libertăţii. Ştiu că Victor Ponta, liderul de astăzi al PSD, era elev de liceu, ştiu că Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei de astăzi pesedist era stundent, ştiu că Liviu Dragnea era un inginer în Teleorman, şi mai ştiu că Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, erau deputaţi în partidul lui Iliescu, în partidul care cauţiona mineriada.
    Iar singura mea rugăminte către domnul preşedinte Traian Băsescu este aceea ca atunci când îşi va scrie memoriile, sau poate le va dicta lui Mircea Cărtărescu, să ne spună ce făcea exact şi unde se afla în zilele de 13-14 şi 15 iunie 1990? Nu există pentru nimeni onest motiv de îngrijorare. Motivele de îngrijorare s-au risipit. În România echilibrul puterilor s-a restabilit, şi şedinţa şi decizia noastră de astăzi e o dovadă.
    În fine, dincolo de sancţiuni pe care nu le dăm noi, ci le va da, dacă le va da, electoratul României, există şi lucruri de care oamenii nu sunt vinovaţi, nici măcar domnul preşedinte Traian Băsescu şi lucruri care nu pot fi sancţionate, dar merită să vorbim măcar o dată despre ele. Constituţia României nu poate impune preşedintelui şi nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru că n-a făcut asta, dar marea calitate a unui lider naţional adevărat este aceea de a uni o naţiune, de a o mobiliza, de a o inspira. Traian Băsescu a fost şi este un om puternic, un om politic puternic, n-a fost, şi pentru asta nu-l putem pedepsi, şi nu va fi niciodată un adevărat lider al acestei naţiuni.
    Drumurile mele şi ale dumneavoastră, domnule preşedinte Băsescu, oriunde v-aţi afla, se cam despart. Veţi fi sau nu suspendat astăzi, veţi fi sau nu demis de verdictul poporului român, ne cam despărţim. Dacă nu veţi fi demis la referendum, eu, Crin Antonescu, mă retrag definitiv din viaţa politică.
    Dacă veţi fi demis la referendum nu ştiu ce veţi face, dar vă urez şi dumneavoastră şi mie un singur lucru: să apucăm amândoi o Justiţie pe deplin independentă politic în România, şi dumneavoastră, special, vă urez un preşedinte atât de bun, încât să fie bun şi pentru dumneavoastră.
                Vă mulţumesc!”

    miercuri, iulie 04, 2012

    Pastel cu dinţi





    Copiii jucau ciorile şi pepenii
    Pe o zi sahariană, lângă bunica blândă,
    Risipind hectare de praf cenuşiu
    În albastrul acvatic al zilei de gustar.
    Chiar lebedele işi  plimbau puii cenuşii
    Lângă lişiţile sprintene din trestiile verzi,
    Pământul dormit-a o clipă  la umbra corcoduşului,
    Apoi tăcerea se crăpa ca o lebeniţă
    Spartă cu pumnul exact în mama ei de virtute,
    Rândunicile scoteau ochii păpuşilor de cucuruz,
    Iar slava Domnului ne răcorea amiezile cu iarbă
    De pâinea Domnului, rotundă, albă,dulceagă,
    Ca o gârlă de caraşi galbeni şi graşi,
    La malul căreia cadânele se despuiau
    Să se azvârle apei colţuroase cu raci,
    Era sâmbătă şi delta ochilor noştrii
    De copii mici pandea revărsarea de raze
    Ce urma să sângereze din pintenul cocoşului
    Care-şi scurgea ultima zbatere sub lama de argint
    A baionetei  ce  rânjise-n   patru războaie
    Şi se adăpa acum cu zburătoarele ogrăzii,
    Aşteptând mereu rata cu navetişti
    Şi cu copii-părinţi pierduţi intr-o iluzorie libertate,
    Scăpaţi de pe şantiere fără fulgi, fără pene.

    marți, iulie 03, 2012

    Ploi pe apucate


                                                               
    Ploua atunci ca la sfârşitul lumii,
    Strângeam  din ochi, să-mi curgă ape-n cale,
    Lătrau potăile şi chiar urlau a jale,
    Iar eu strângeam cisterne pe acoperişul lumii,
    Cu genele uscate de atâta aşteptare,
    Mă pregăteam să fac din nori o degustare,
    Să înfloresc  prin africi deşerturi  trandafiri
    Şi-n plescăit de ape,să ne scăldăm puţin,
    O spumă ca de halbe se revarsă-n canale,
    Alcovuri putrezite ieşeau pe la ferestre,
    Într-un oraş incert,cu şolduri conjugale,
    Furtunile tăcute se limpezeau ecvestre,
    Scriam în piept concepte,cu inima prea udă,
    Desfăşuram imagini de lirică rotundă,
    Şi  izolat de semeni de jgheaburile pline,
    Lăsam cearcănele zorilor pe deasupra norilor,
    Să îmi coasă o răceală aleasă din vitrine,
    Cu calvacadele ironice de acvatice praline,
    Apoi cu cerul gurii  răcit de cerul negru,
    Mă îndreptam de şale şi m-adresam integru:
    Dă,Doamne zăpezi în Rai,
    Să-ţi ştiu genuchi  şi   guturai,
    Să  se holbeze îngerii lui Petru,
    Să-mi dea şi mie o haină mai de fetru.



    Şi atunci sfârşitul lumii s-a prezis,
    Să fie mai târziu, doar dinadins!
    Oamenii aveau în sânge dorul de Apocalipsă,
    Ca şi când din cauza fluturilor galbeni ne râde foamea,
    Când fideli zăpezii,lăsăm urme-n starea
    De amăgiţi  ai  sorţii,folosiţi din scutec,
    Deşi nici o gropa nesăpată-n drum
    N-ar primi înţeleptul ce-i rănit acum
    La numita Eva s-a trezit Adam
    S-o sacralizeze fără paravan,
    Iar dacă iubirea se ascundea-ntr-un măr,
    Omul cu preludiul, mirosind sindrom,
    A fugit de acasa  într-o sfântă lipsă,
    Ce ne aminteşte de Apocalipsă.
    Dar fiindcă zemoasă experienţă avea,
    Se ascundea prin bozii şi se însera
    Într-un peisaj de pictorial,
    Arhetip turistic,deci deloc banal,
    Care costă mult,astăzi chiar o viaţă,
    Din cer la pământ,noapte,dimineaţă,
    Conştientizare a marii prostii
    A născut relaţii, cu prunci mai întâi ,
    Ucişi de rău, din prea multă muncă,
    Că-n Apocalipsă e mereu osândă,
    Deci să nu ne mire că-n sânge purtăm
    Chiar Sfârşitul Lumii şi  îl tot cărăm
    Prin pământ şi bulgări, astăzi este scurs 

    De la un copil la  bunic  apus.

    EDRAH_Giurgiu PHASE I