sâmbătă, ianuarie 14, 2012

Puterea în degringoladă!!!

•    Ieșirea de astăzi a lui Traian Băsescu este o dovadă a degringoladei din zona puterii. Faptul că președintele se substituie guvernului, vine cu inițiative legislative, cum și când trebuie dezbătute, când trebuie retrase, este o încălcare flagrantă a Constituției. Practic, în tot acest interval, guvernul, primul ministru și ministrul Sănătății au lipsit complet din dezbaterea publică cu privire la sistemul sanitar, la Legea Sănătății. Dezbaterea a fost purtată, din partea puterii, doar de președintele Băsescu, care nu are nicio atribuție și nicio expertiză în acest domeniu.
•    Traian Băsescu, cel care propovăduia întoarcerea la popor, a acționat acum sub imperiul fricii de același popor. Acest lucru arată clar faptul că sfârșitul acestei puteri corupte și profund anti-democratică se apropie.
•    Gestul președintelui de a-i cere premierului retragerea proiectului de Lege a Sănătății reprezintă o reușită a societății civile, a opoziției politice și a tuturor celor care au avut curajul să ia o poziție publică împotriva inițiativei actualei puteri și  a măsurilor care loveau în cetățean, în interesele pacienților și într-o structură funcțională precum sistemul de urgență. Românii pot răsufla ușurați că au scăpat de un risc major. 
•    În România s-a dat semnalul că doar prin unitate  - societate civilă, parteneri sociali, opoziție, putem stopa abuzurile lui Traian Băsescu și ale guvernului pe care-l conduce. Doar împreună putem reuși să ne impunem punctul de vedere. Românii încep să reacționeze la aberațiile lui Traian Băsescu.
•    Astăzi s-a demolat mitul impus de Traian Băsescu, acela că puterea poate face orice. Iată că avem mijloace să ne opunem. Tot ceea ce contează este mobilizarea și implicarea noastră.  
•    Este inadmisibil faptul că președintele Băsescu și puterea nici în ceasul al 12 nu-și asumă responsabilitatea. Șeful statului a ieșit să dea vina pe popor, să ne spună răspicat că cetățenii României nu merită o reformă în sănătate. 
•    Este nevoie de o reformă a sistemului sanitar, dar proiectul avansat de putere nu însemna reforma sistemului sanitar, ci punerea patrimoniului sistemului sanitar la dispoziția clientelei politice, transferarea costurilor pe umerii categoriilor defavorizate, anularea dreptului la sănătate, distrugerea unui sistem funcțional.
•    Dezbaterea despre reforma în sistemul sanitar nu se rezumă la acest proiect de lege și nu se încheie când decide Traian Băsescu. USL va depune un proiect care să reformeze sistemul sanitar în interesul cetățeanului, nu al clientelei de partid. 
•    O adevărată reformă în sănătate va putea fi făcută cu consultarea tuturor celor implicați, cu consultarea tuturor actorilor politici, putere – opoziție, ținând cont de interesele pacienților. Sănătatea nu are culoare politică!  



-- 

Niciun comentariu:

EDRAH_Giurgiu PHASE I