joi, octombrie 06, 2011

Castele de nisip




M-am înrolat cu o-ntrebare din paiul lumii cel exact
Să sorb pahar după pahare de nectar răsturnat în pat,
Lumina să-mi coboare lin printr-un bob de crin,
Iar toamna mucedă de afară să-mi dea vin,
Am privit totul ca din acceleratul spre
Ciulniţa încet, cu măsură, ta - ta - ta - ta,
Până am rămas surd de lumina lăptoasă, băloasă
A frigului rumegător de oase tinere,
Până am fugit să bârfesc zilele sprintene,
Am ascultat zorii cu radio la maxim,
Am râs şi am băut iaurt, ca apoi să pot povesti.

M-am înrolat pe scara maşinii de butelii cu gaz
Să aduc libertatea purtând tricolorul pe braţ
Şi cartuşul de kent pentru medici în sacoşă,
N-am dat în viaţa mea şpagă prea lată
Care să rodească din cer până în izvoarele mâinelui,
Doar lacustrul oraş din lacustra ţară ne dădea pe dinafară,
Parcă dorindu-ne viaţa să se rupă de noi.

Cei bogaţi rămâneau în România doar să ia,
Beizadelele lor să-şi facă şcoli şi situaţii în Anglia,
Să ne râdă apoi în nas cu dichis de la Paris,
Pardon!, de la Bruxelles, ce dracu!
Vai şi amar de noi, săracele fiinte cu păr,
Uitate din reţetele de bine şi prinse-n discurs,
Uitaţi-vă la noi ca la morţi, ca la urs!
Căci ne-am înrolat în oastea pieirii degeaba.

5 comentarii:

magda spunea...

Castles in the sand, my dear friend poeta!!!
Nice to say ...
Many greetings

Sanusperiniciodatalamaibine spunea...

Castele de nisip:)Genial!

Shayna spunea...

Exquisite!

♥MIM spunea...

Superb!!

Flor da Vida (Suelzy Quinta) spunea...

Muito lindo poeta!
Deixo esse poema:

E A TEMPESTADE LEVOU...

É... Eu sei...
Também foi aí,
Acariciado pela brisa do mar
Envolto pelos versos do amar
Que um dia te encontrei...
Eu que só fazia sonhar,
E as vezes só pesadelos encarar,
Passei a ver em ti,
O príncipe que iria me salvar...
Mas antes do reinado iniciar,
Veio a tempestade desse mesmo mar
Varreu a praia levando tudo que havia lá...
Nem mesmo o castelo que com carinho construí,
Sobreviveu a esse tufão sem fim...

Ainda resta na lembrança,
Do amor que era tanto, o carinho, o encanto...
A ternura que era tua, e que não mais flutua,
Abre fendas em meu peito por onde entra a dor...
Da tua realeza, a paixão que restou,
Faz meu coração, escravo do teu amor...
As vezes, como hoje,
Retorno à nossa praia
Descalça, caminho pela areia branca
Descanso a saudade naquele lugar, onde um dia,
Nossas juras e carícias testemunhou...
Converso e imploro ao vento,
Que me devolva, mesmo em fragmentos
Parte dos versos que subitamente,
E covarde(mente), a tempestade levou...

Carinhos de flor pra ti.
Beijos de Luz

EDRAH_Giurgiu PHASE I