luni, august 29, 2011

Nu suntem doar celebrii, ci si seriosi!


MUNTENIA

PNL

Giurgiu: Zona Cetăţii lui Mircea cel Bătrân, ecologizată de tinerii liberali din judeţ (Agerpres)

Peste o sută de saci cu gunoaie au fost strânşi miercuri de aproximativ 130 de tineri liberali din judeţul Giurgiu din perimetrul Cetăţii lui Mircea cel Bătrân din municipiu, în încercarea de a ecologiza zona. ’Acţiunea organizată astăzi (n.r. miercuri) de tinerii liberali face parte din acţiunile civice şi sociale iniţiate de aceştia şi a avut ca scop ecologizarea zonei care pe lângă încărcătura istorică şi turistică mai serveşte şi ca loc de întâlnire pentru tinerii giurgiuveni, iar prin atragerea atenţiei asupra acestui monument istoric din care au rămas doar urmele zidurilor, autorităţile care se ocupă de monumente istorice ar putea include acest monument într-un program de reabilitare pentru că este situat aproape de Portul Giurgiu şi reprezintă o adevărată poartă de intrare şi atracţie turistică pentru străinii care coboară din vapoarele ce poposesc în Portul Giurgiu”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei judeţene a TNL Giurgiu, Ionel Muscalu. Tinerii liberali din judeţ au mai organizat de-a lungul timpului acţiuni de curăţenie şi ecologizare în municipiu, au donat sânge sau au strâns fonduri pentru persoanele aflate în situaţii speciale.

Niciun comentariu:

EDRAH_Giurgiu PHASE I