Reportaj din România singură

Peste tot zăceau oameni cu speranţele demolate,
O dezordine de tencuială şi cărămizi sparte,
Mormane abjecte de suferinţe şi ele castrate
De dorinţa de a nu da călăilor dreptate.

Mai încolo era raionul cu speranţe deşarte,
Pe care le prospectau buldozeriştii înainte de a lua parte,
La o altă acţiune  de derizorie lichidare
A ultimelor sclipiri şi uimiri de visăre.

Se uitau la trupurile compromiţătoare
Cu o silă sfidătoare şi chiar imorale
Le erau gândurile şefilor de activitate,
Care slujeau peste poate regele din palate.

Tabloul era acoperit cu o pânză cu stele
Aurii, din acelea de vopsea de două lovele,
Luată din bâlciul comun şi revândută
Poporului la suprapreţ pe o viaţă stătută.