Condiţii metaforice de elaborate tăceri

Mi-e somn într-una ca de-un nufăr galben,
Cad lin din cer, din stea , ca şi din carpen,
N-am timp de vreo clepsidră sau vreo rază,
De zbucium mult acum am buza arsă.

De sânge împing vapoarele la ţărm,
Mă clocotesc în clipe de nesomn,
Mă dor vertebre, pleoape, ba şi junghiuri,
Îmi dau genunchii leşinaţi prin crânguri.

Lumea cealaltă, vie îndeobşte,
Mă ştie, mă salută, mă cunoaşte,
Îmi dă prin vise teme, sindrofie,
Ca lui Sisif a pietrei garanţie.


Amare trepte urc prin goluri creative,
Reconstruiesc din cleiuri adjective,
Ca etichete de la splină adunate,
Să pot, conversativ, să dreg păcate.

Mi-e somn într-una într-o lume moartă,
Aştept şi eu alt viitor tăcut de soartă,
Ca să-mi răsar tăceri din răsărit,
Lizibile şi pure voci din asfinţit!