duminică, februarie 27, 2011

HRISOV

Dat în cetatea noastră Giurgiu
Acest hrisov de dragoste tăcută,
Hotarul de lumină şi refugiu
În care-am asaltat trăiri o sută.

Dat cu surâs şi maxim de plăcere
Cetăţii ce-n dispute-şi rupe timpul,
Căci avansez cu ea, cu precădere,
Când ample stări petrec cu anotimpul.

Dat zilei calde, pline de verdeaţă,
Fiinţei ce ne leagă şi e dragă,
Acelei mame sau neveste – viaţă,
De care tot ce-i bun acum ne leagă.


Dat dor din dor şi rugă – Maică Sfântă,
Pentr-un întreg norod, neprihănit,
Vă fie bine tuturor – osândă:
S-aveţi lumină-n clipa ce-am hrănit!

Iar celor care vin, le fie dat
Mult mai puţine rele, sănătate,
Că mult au mai avut de îndurat,
Toţi care azi visează-n astă parte.
Tema de astăzi este
Surdă, mută şi chioară,
Doar nu o întâlneşti prima oară!
De la Homer zeiţa cântă mânia
Ce naşte din pricini ascunse soldaţi,
Aşa că nu văd de ce te ascunzi de domnia
Încrâncenării apei cu umerii laţi,
De ce urli căzând din înalturi…
Mi-e dor de estradă,
De actori rataţi şi de salturi…
Hai, opreşte-te-n spume sărate,
E marea îngustă, marea de-aproape!
Ţi s-au umflat venele atât de mult încordate
Şi braţele-ţi bat obosite în parte.
Mai bine bea bere în cârciuma asta măruntă,
Fă-ţi unghiile cu glaspapir şi sărută halba rotundă,
Mânia să-ţi urle în măruntaie
Lacrima să-ţi plângă iară
Cu zgomot de clepsidră chioară.  
Mi-aş lăsa mâna să curgă lin pe pagină,


Să-şi spună ea cuvintele tactile,

Cu înnobilări de sezon şi pălărie de fetru,

Cu dungi albastre şi verzi.

Organ al nemulţumirii de sine,

Această pagină se va răzvrăti împotriva

Sufletului meu prăfuit de durerile semenilor

Şi prin ferestrele creierului îmi va urla sirena

Ca o ruptură la indiferenţa de pe-o zi pe alta.

Fiindcă ce este mai bun pe lume nu ni s-a întâmplat încă, ne amintim de lucrurile normale de demult. Acum 7 ani spre exemplu.






sâmbătă, februarie 26, 2011

Hibernalia

Oraşu-i alb ca un spital,
Stomacu-mi latră, ochii-mi plâng
Şi printre plopii tremurând,
Se vede-un cal.

La colţ ţiganca vinde ghiocei
Mai albi decât zăpada îngheţată,
I-aş lua cu mine să ţi-i fac cercei,
Pe toţi odată.

Dar ea îmi cere doi bănuţi în plus
Şi-mi lasă-n minte ultima întrebare,
Cu gându-acela, care mi l-ai spus
Din întâmplare.


Oraşul alb ar tăcea, dar e frig
Şi un vânt avan se lăfăie prin oase,
Un ciob de ochi mă uită într-un zid
De chiciuri groase.

Un cal se vede tremurându-mi plopii,
Ţiganca vinde ghiocei,
Îmi plâng la colţ de zid şi ochii
Ţi-i pun cercei

joi, februarie 24, 2011

Albumul de poze neclare

Amintiţi-vă ce cuvânt aţi strigat la venire,
Ce anume aţi privit prima oară,
Privirea tâmpă a tatălui de odinioară,
A mamei era obosit solidară.

Amintiţi-vă ce cuvânt aţi strigat la plecare,
Cum aţi căzut din picioare,
Un pic sofisticat, un pic ciudat,
Fiindcă era veritabila ieşire şi ultimul act.

Amintiţi-vă ce i-aţi spus în primul vis,
Ce cuvânt solemn în iubire aţi deschis,
Cum un anotimp aţi ales cuvinte ce nu mint
Şi cum, atunci când le-ţi găsit, era totul sfârşit.

Amintiţi-vă prima seară de vară,
Cuvântul acela spus de voi pe afară,
În gura marii bucurii copilăreşti,
Că puteţi face lucruri ştrengăreşti.

Amintiţi-vă cuvântul spus la altar,
Privirile din jur, ce-n ochii de jar
Aveau şi refuz şi mândrie şi stele,
Iar  voi nu aveaţi nici măcar timp de ele.

Amintiţi-vă cândva-ul din cuvântul cuvânt
Şi pielea şi oasele şi stelele şi cerul şi când
Aţi făcut acea poză a cuvântului dor,
Fiindcă-n amintire se păstrează uşor.

Grădini,livezi, livresc ne cresc

















Afară ninge, ninge,
În mine cresc grădini,
Se nasc în ceruri geruri,
În crivăţ bem din  vini.

Grădinile iubirii ce cu temei ceresc,
Zăpezile din ceruri de azur le învelesc,
Năvale marte-n suflet cu ghiocei din vis,
Afară ninge, ninge, tot cerul înadins.

Acum cresc albe gânduri, aripi de păsări rare,
Îmi stau în cerul gurii luminile polare,
Zăpezi şi iceberguri, din pură nea de sus,
Pornite de departe, din ziua ce a apus.

Tresar, căci mi se pare că drumul e închis,
Omătul e de floare prea dulce de cais,
Afară ninge, ninge, în mine cresc livezi,
Femeie ce  topeşti şi oameni şi zăpezi!

miercuri, februarie 23, 2011

Coloane îngeresc infinite


















Mă joc acum cu paharele de ceai,
Am toane-n verb şi îngeri în alai,
Care mă învaţă oboseala lumii drepte,
Făcute tot mereu să aştepte.

El fierbe paharul doar cu o culoare,
Eu pene aş vrea din a lui  înserare,
Dar ceaiul acesta are un gust de caramel,
Care te face să  gândeşti că vrei cam altfel.

Frumos e apusul, răsăritul superb,
Epopei la un ceai se scriau cam imberb,
Când timpul creştea istoric mai trist,
Când se expanda prin Vămi fantezist.

Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.

Aruncat în concret, mă privea ca pe-o broască,
Din aceea de verde, cu lămpaş, fără cască,
Iar norocul meu venea din paharul de ceai,
Fiindcă îngerul ridica infinite coloane de n-ai.

Nevăzute în nouri, plângând de păcate,
Răsărind din trecuturi de sfinţi sărutate,
În care deşerturi şi peşteri atee,
Transformau în sfinte oricare femeie...

Astenii de Asia Mică
















Intonez pentru orgă un eveniment sigilat,
Îl pun deoparte, acoperit cu toba capac,
Comoară corsară de ansamblu şi de suflet,
Pe care s-o deschid mai târziu, obosit de umblet.

Presimţirile mele au gust de gustoase hrănitoare curmale,
Roze, sparte de soare, palpitând de calde seminţe,
Lângă enorma statuie a Fecioarei, care nu da sentinţe,
Lângă Biblioteca lui Celsius şi malul de tainică sare.

Cenuşa timpului lingea falezele mutate
Şi mai multe morminte de veghe udate
De lacrimile de purpură ale asceţilor duşi,
Care-l visau pe Sfântul Apostol Ioan însuşi.

Se înfigeau în podul palmelor mele ace subţiri de sus,
Umbrele imperiilor hitite şi Lidii uitate de Cresus,
Prietenii comorilor fabuloase, desprinse de pe oase,
Făceau fotografii cu grad de risc mic la chiparoase.

Aşa că, în astenii de sfârşit de făurar,

Desenam cu parfum de insomnii amar,
Amprentele unui eveniment sigilat în Asia Mică,
Fiindcă asunzătoarea comorii fusese dibuită.

marți, februarie 22, 2011

Expoziţie de panificaţie

Limba mea voia să iasă într-o expoziţie solitară,
Sâsâită, stingheră, ruşinoasă, sprinţară,
De care să se audă chiar şi pe întuneric,
Iar oameni zgribuliţi să vină-n teleferic.

Eu nu voiam s-o las pe ea în lumina ce trece,
Chiar de-ar fi locuit într-un loc mult mai rece,
Dar aşa,  în nici un caz,  nu îi dădeam pace,
Plutind spre ochiul vertical, rotund, ce tace.

Ea insista să-şi facă expoziţia la Istria,
Eu,  histrionic, îi povesteam de alde Toboso,
Care hăhăia tot cam mătăsos aşa,
Să-l vindece pe bătrân un pic modo grosso.

Ea îmi spunea că gândeşte un cuvânt,
Iar eu, mereu sigur de cel care sunt,
Am închis gura şi am pus-o la brâu,
Să o am ca pe seceră la timpul de grâu.

Oasele din pantofar

Da, oasele mele se descheiau la şireturi
Şi se aşezau în pantofar unul peste altul,
Fără să se îndoaie, fără să se crispeze,
Nici măcar scăriţa nevrând să evadeze.

În jur lumea se aşeza pe cercurile de butoaie
Cu coloana vertebrală făcută de oaie,
Ca şi când ar fi avut grefate în gene
Supuneri şi coarne din stelele terne.

Se ruinau munţii mari, ca în legende şirete,
Despre bătrâneţe, tinereţe, pensii, lumi sterpe,
Ba şi din fluier de soc spurcau de noroc,
Să nu mai lase râurile să macine la scoc.

Aşa că, trăgând spuza peste pleoapa zvâcnită,
Mi-am pus şireturile în vitrina prăpădită,
Ca pe un trup din acela care zboară de pe fluturi,
Până-n cetini de Dumnezeu lăcuite-n săruturi.

Am prins glasul zăcut în copacii de draci de ere,
L-am călărit până-n albastrele mistere,
Să spună că nu se predă şi că nu îngheaţă,
Fie iernile pornite, perfide, aici sau în viaţă.

Apoi am scos din confort şi comoditate
O sută de oase perfect camuflate.
Răsuna frunzişul de zgomotul lor,
Dumnezeiesc de treaz şi de gânditor.

luni, februarie 21, 2011

Alunec pe inima ta

















Alunec pe inima ta ca pe o coajă de banană,
Fac dansul acela ciudat să pară o înfăţişare
La primărie, gata de schimbat verighete
Şi-ţi întind sufletul până la fix,
Aşa cum tu, inventatoare de suspine crepusculare,
Mă laşi alp nins de flăcările crepusculare ale lui mai,
Mai stai, mai vino, mai respiră!
Hai, respiră! Un-doi, un-doi, respiri!
Aşa ca să-ţi plăsmuieşti propria patetică, istovitoare cădere?
Să nu ceri obiecte, umbrele de soare, concedii sau bere!
Mai bine, iar mai, scheletul inimii
Să-l laşi să nască prunci dogoritori de păsări,
Pe care eu îi voi învăţa să alunece pe inima ta,
Uite aşa!

Cel mai important om. Anul trecut am întâlnit un om extraordinar. E sârb şi e patronul unui restaurant pe malul Dunării, acolo unde Tisa se varsă în apa aceea albastră, care ne leagă de milenii. E adevărat că lui Andrei îi place mai mult pe uscat:

Comentaţi, comentaţi, comentaţi, fiindcă aveţi ce! Şi ştiţi ceva, e chiar mai important decât chiorul în ţara orbilor!

Poem

scris de mine în luna dragostei între Valentine's Day şi Dragobete


Pe dragoste, în principiu, o doare în cot,
Nu e ca dreptatea, oarbă,
Ci bezmetică de-a dreptul,
Dă, uite aşa, buzna!
Şi ţine o vreme,
Cam până apar rudele de dinainte sau de pe urmă,
Uneori, cele din urmă sau prietenii de după,
Nu e ca minciuna, cu picioare scurte, dragostea,
De obicei are picioare lungi şi forme pe măsură,
Dar, mai ales ea este amar de dulce,
Ca mierea cea mai bună din cea mai multă floare,
Până la lehamite şi până la înserat,
După care din ea se fac medicamente
Antistres, antimers, antiriduri, antirăzboi,
Anticocoaşe, anticocoloaşe, anticelulită,
Ba uneori se fac şi petale şi tulpini,
Iar uneori se fac şi seminţe din dragoste,
Destul de deştept, fiindcă şi atunci
Pe dragoste o doare în cot,
Fiindcă dincolo de falange
Se termină viaţa!

duminică, februarie 20, 2011

Triste registre

Revăd visul cu izbânzi dansatoare,
Frumos ca un nufăr sau ca un crin,
Carnea mea pute bătrână şi tare,
Mileniul se culcă cu şerpii în venin.
Legată cu sfoară ca muşchiul de vită,
Tuşind greu sub praful comod,
Stă carnea lumii în veci otrăvită
De gravul păcat al altui Irod .
Copiii ce mor lângă lupii de foc,
Afumaţi în crepuscul de bombe parşive,
Primesc lângă vise pătate cu schije
Mileniul casapului cel fără soroc.
Registre tăcute, uitate-n unghere,
Zvârliţi ororile ascunse în voi
De scribii satrapilor care-n tăcere
Privesc neîngroziţi împuţitul puroi.
Carnea mi-au pus-o în registre triste,
Ziua e răpusă de infirmi mintal.
În prag de mileniu tristele registre
Consemnează încă un război total.

DE FIDELITATE SFAT

Să nu mori de dor de dragă
Tot visând din gară în gară
În fereastra tristă leagă
Un ştergar lângă  vioară

Să nu zaci de vise-n tremur
Uită-te din gară-n gară
Cu ochi verde de cutremur
Poate o vezi pe domnişoară

Să nu o uiţi din întâmplare
Tot trecând din gară în gară
Mută-ţi gândul după stare
Dintr-o gară în altă gară

CIRCUL DE CRISTAL



„Laserele înţepau cerul
ca nişte junghiuri reumatice.“
Cadent-decadent, crescent căscat
peste ospitalitatea duminicilor pecetluite-n cuie
de-atâtea şi atâtea păşuni de verde şi maţe de peşte.

Necunoscător, te desfid larvă
Vopsită-n culori de guşteri hămesiţi.

Şotron brutal joc pe asfaltul dimineţii,
Trecând clipele rupte din gard,
Arunc zarul păsării până la etajul nepăsării
(Căci păsările nepăsării
Se vând în circul de cristal două, câte două).

Adunând străzile divorţate de oamenii zmei ai timpului
Lângă ulcioarele de râsete,
Bolboroseli neferfeniţate de lingoare,
Sparg clepsidra pletelor bete de curgeri
Peste mustăţile negre.

Neam de haiduci duşi de la case,
Din oraşele noastre cu lele frumoase.

Nu am ferestre magice... dar îi aştept surâsul

Eu nu am ferestre magice,
Nici portrete, nici aramă, nici timp,
Soţ intim provinciei practice,
Tăcut şi ratat nu te mint.

Spălat de limba cişmelei,
Cresc rândul baladei cea tristă
Mă auresc în versete orbete,
Aerând orga spartă şi tristă.

Cu vers de gură-cască sub scară
Bat prin aripi către recea seară,
Te fericesc cu răpiri de noapte geroasă,
Topită-n praful de stea generoasă.

Şi-n clipa în care trec pragul mormântului
Ştiu sigur că un vers mă rupe fără sens
Din cartea necântată de vreo formă a destinului
Şi râsete de înger mă urcă-n univers.

Asta trebuie citită de toţi românii: Ignoranţa savantă, de Nicolae Manolescu; originalul in link

Ignoranţa savantă  

Ignoranţa nu e neapărat legată de incultură, cum am fi înclinaţi să credem.
Există şi o ignoranţă erudită sau savantă. În numărul dublu de la sfârşitul anului trecut al „României literare" articolul bilunar al Ioanei Pârvulescu pleca de la o carte pe care revista o mai comentase în pagina de Meridiane, la apariţia ei în franceză, şi la care m-am referit eu însumi într-un editorial. 
E vorba de „Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi" de la Humanitas, o convorbire între Jean-Claude Carrière şi Umberto Eco pe tema care poate fi dedusă din titlu. Umberto Eco nu mai are nevoie de prezentare. Conlocutorul său este un istoric francez specializat în istoria scrisului şi a desenului. Cititorii români îl cunosc ca autor al unei cărţi intitulate „Cercul mincinoşilor" şi, în mai mică măsură, al „Frânturilor din astă lume" (nu-mi place familiarul „astă" pe coperta unei cărţi de ştiinţă, fie şi popularizată), ambele de la aceeaşi editură. Cu un an mai în vârstă decât Eco, Jean-Claude Carrière e un enciclopedist în sensul introdus în secolul XVIII francez. Cu alte cuvinte, ştie tot despre toate. Stau mărturie un „Dicţionar al prostiei" şi un „Dicţionar îndrăgostit de India", o carte despre lucrurile bizare şi alta despre cele invizibile. Din câte am citit eu însumi, pot spune cu mâna pe inimă că Jean-Claude Carrière îşi merită  reputaţia de om învăţat şi inteligent. De altfel, în convorbirea cu Eco, îşi trage aşa zicând partea leului, ceea ce nu e de ici, de acolo, când discuţi cu autorul „Operei deschise" sau al „Tratatului de semiotică generală". Problema este enciclopedismul lui, care îl expune la o anumită frivolitate informativă, ca să nu-i zic încă pe numele adevărat.
Venind vorba despre evoluţia cunoştinţelor noastre în materie de geografie politică şi de istorie, Jean-Claude Carrière povesteşte, fără nici un pic de umor, ce revelaţii i-a provocat o vizită la Sofia. La hotelul modern la care trage, există, protejate de către constructor, ruinele unui amfiteatru roman. „La Sofia!", exclamă eruditul, ca şi cum ar fi vorba despre un sat pierdut în imensitatea Africii australe, până unde romanii cu siguranţă n-au ajuns.  „Cunoştinţele mele despre Bulgaria au fost brusc răsturnate (adaugă el cu candoare), după ce, cu câţiva ani înainte, le perturbase deja descoperirea tezaurelor tracice, descoperiri ce coborau acest teritoriu mult în trecut, înainte de greci. Mi-am amintit atunci că Sofia nu e foarte departe de locul în care a fost exilat nefericitul Ovidiu. şi iată că Bulgaria, pe care o credeam incontestabil legată de slavi, devenea o colonie romană!" 
Stupefiante afirmaţii! Că istoricul francez este uimit de dimensiunile amfiteatrului sofiot, treacă-meargă. Dar că el află, abia la 70 de ani trecuţi, după o viaţă consacrată studiului istoriei, că romanii s-au nimerit cândva în sudul Dunării, de unde au trecut în Dacia, pe teritoriul căreia a murit Ovidiu, nu mai are absolut nicio justificare. Lasă că tot ce ştie despre „locul" exilului „nefericitului" Ovidiu constă în faptul că nu e „departe" de capitala Sofia a revelaţiilor lui. Despre Dacia romană n-a auzit. După cum nu pare să fi auzit că bulgarii nu sunt slavi, ci slavizaţi, şi că au venit pe teritoriul actual cu multe secole după ce vechile populaţii de la sud şi nord de Dunăre, aparţinând „continentului" tracic, întins cândva din Grecia şi până în Lituania, fuseseră colonizate de romani.  Bănuiesc unde a descoperit Jean-Claude Carrière că tezaurele tracice ar fi „bulgăreşti":  cu ocazia unei mari expoziţii de la Muzeul André Jacquemart din Paris de acum trei ani! Caracterul propagandistic al expoziţiei era evident pentru mulţi, nu şi pentru istoricul francez. Dincolo de aceste lacune stă ignorarea marii istorii a Romei antice, comună francezilor şi românilor, şi care se învaţă la şcoală.
Nu e, din păcate, nici prima, nici ultima dovadă de ignoranţă savantă a unor intelectuali occidentali. Am răsfoit la FNAC câteva dicţionare ale limbilor lumii, datorate unor universitari francezi. Nu trebuie să fii lingvist ca să-ţi dai seama de erorile de informaţie din capitolul închinat limbii române.
Şi nu e o superficialitate să extrapolezi neprofesionalismul la capitolele privitoare la alte limbi încă şi mai exotice, pentru francezi, decât româna.
O carte recentă, în care sunt prezentate o sută de locuri din lume care ar merita să fie vizitate, după părerea autorilor, francezi, evident, exclude ţară noastră de pe această hartă care se vrea culturală, nu doar turistică. Dacă, în unele cazuri, ignoranţa ni se datorează, fiindcă nu ştim să ne vindem istoria şi valorile şi nu protestăm când pe Wikipedia, de unde se informează lacom inclusiv cei care decid de acceptarea sau neacceptarea înscrierii numelor şi evenimentelor pe lista anuală de aniversări UNESCO, despre Sadoveanu, de exemplu, tot ce se spune este că a colaborat cu regimul comunist. Altele, precum acela la care m-am referit pe larg mai sus, nu pot fi explicate decât printr-o aroganţă al cărei nume este acela din titlul articolului meu.

sâmbătă, februarie 19, 2011

The Magic Fountain of Montjuic 2

Va amintiti? The Magic Fountain of Montjuic

IN MEMORIAM

Memoria noastră recalcitrantă
Nu se referă la ce am făcut,
Ci la ceea ce am fi putut deveni
Înainte de lacrima şi dragostea x.

Goana halebardelor printre vise,
Între tremurătoare răspunderi,
Viespi şi zânzănii permise,
Lămureşte ascunse întrepătunderi.

Topite, zidurile morţii râd,
Totul în jur e alb sau e hâd,
Albă zambila, veselă moarte,
Le suflă pe fiecare în parte.

De departe amintirea rebelă
Întoarce clipa cea rece şi belă,
Aduce istoviri vechi de acasă,
Dându-se câte unuia - frumoasă.

Pătrunde în voioşia de acum
Cu altoi dintr-un vechi parfum,
Iar în loc de epilog pe înserat
Ne învaţă cântecul ce l-am uitat.

Selenar teritoriu al zilei de ieri,
Întorci provocări de primăveri
Şi în viziunea lui s-ar putea
Mereu reproşezi câte ceva!

vineri, februarie 18, 2011

RUMOARE

Am fost hăituit din acel adăpost
Ştiut de tine în inimă pe de rost,
Am fost lăsat la vatră de cântecul ploii,
Bătând alb în talgerele nopţii cu copoii,
Căutători de vânt de împuşcat
În păduri de stejar, departe de sat.
Deodată în lucruri mi-am găsit liniştea,
Nestatornică şi aiuritoare ca o furtună pe mare,
Livresc îmi descriam instinctul de conservare
Cu conserve de Ambrozie şi Nectar de Olimp,
Că pe Jupiter nu mai aveau nici timp,
Nici epice fapte, de care să-mi amintesc-
Aşa că naraţiunea mea turburată se încheie pe dată.

joi, februarie 17, 2011

Zapezi de azur, cred ca este una dintre cele mai bune poezii ale mele. O dedic inca odata tuturor celor care cred in dragoste...

Când tu deschizi fereastra,


În mine curg zăpezi,

Albastre, înverşunate,

Ca apele repezi.



Dragă femeie, în ierni patriarhale,

Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,

De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,

Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.



Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,

Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,

Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,

Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.



Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,

Lumina strălucească pe faţa ta, de tremur,

Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,

Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!



Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,

De aceea încă odată, cu cerul te conjur,

Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,

Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

luni, februarie 14, 2011

Aceasta poezie mi-a placut foarte mult mie: Cuvintele

Cuvintele nu se azvârl pe pagină, nici măcar pe fereastră,
nici măcar nu se potrivesc, nu se me
șteșugesc, nu se meșteresc,
ele nu se judecă, nici nu se rumegă, nu se fumează cuvintele,
Ele trebuie așezate sfios,
lăsate să se foiască încă,
să se mi
ște,  să susure, să foșgăie,
să-si limpezească, să-si traiască, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,
cu solu
ții speciale, scoase din istorii personale,
culturale, senzoriale, individuale,
Ele se pipăie 
și uneori se dau de la Domnul.
Alteori vin din legume, soare si apă,
din aer - eterice sau din pământ - sferice.

Cuvintele nu se zgândăresc şi nu se zădăra,
cuvintele tactil se aluneca pe lângă corp,
cuvintele se fo
șnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,
ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,
cu ale lor senza
ții nocturne,
cand î
și trosnesc oasele de aer si sticla
prin toate ungherele caselor, ca ni
ște mistere.

Cuvintele se visează ziua, uneori pe tocuri,
și se dumiresc noaptea, când ele te vizitează,
în timp ce tu 
ți le aşterni in liniște si-n anvergura lor,
in amintirea cutelor săpate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoară prin semnele de punctua
ție,
cum strecura prin sedila bunica brânza:
Asta la om, asta la paseri, asta la porci!
Cuvintele nu-s de aur au de platină,
cuvântul aur fiind atât de scurt,
cât si apa, cât si cer, cât 
și aer,
iar cuvântul diamant fiind 
șlefuit,
ca de aer pasărea zburătoare,
nu zburătăcitoare,
ci cea coborâtoare din soare.

În clepsidrele noastre fo
șnind a clipe
la timpul trecut,
cuvintele obi
șnuite se duc,
cele importante trecând
nu în viitor,
ci prin ziceri 
și combinații
de alte si alte mâini genera
ții. 

Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel care scrie grădini

A. S. Nu are legătură cu ceea ce urmează, dar vreau să spun: Nu mă interesează Valentine s day! Dacă ne iubim, ne iubim în fiecare zi! Nu cu program... de la supermarket.
 

Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii  -
Cel care scrie grădini


Poezia lui Ionel Muscalu pare a-şi schimba înfăţişarea de la un volum la altul, menţinându-şi, însă, nealterată, densitatea ideatică. Uneori ai sentimentul că înţelesul spuselor sale lirice nu mai încape în cuvinte, pe care oricând le-ar putea preface în cioburi. Vorbele explodează sub presiunea sentimentelor, adesea devastatoare, adesea de-o graţie fragilă ca pojghiţa de gheaţă.
În esenţă, cartea de faţă adună poeme de dragoste. Iubita apare în cele mai diferite ipostaze – de la cea calină la cea devoratoare. Iar atunci când s-ar crede că nu e prezentă, e bănuită în fiecare vers, ba chiar şi-n semnele de punctuaţie.
Rândurile pe care le aştern acum nu pot face abstracţie de o asemenea prezenţă, autoritar dominantă, copleşind întregul discurs, chiar şi atunci când el este de-o gingăşie aproape eterică. Iată, ca mostră: „Tu m-aşteptai să vin, ca de-obicei,/ Privind avid prin geamul monocrom,/ Aveai luciri de stea în ochii tăi/ Şi geamul tău mă transforma în om.// Obişnuit tovarăş de tăceri/ Ţi-era o zgârietură pe-acel geam/ Ce o făcuseră privirile din seri/ Când tu mă tot vedeai şi nu veneam.// Puteam să fiu la colţul ălei gări,/ Confuz zărite printre ceţuri dese.../ Eu risipeam prin altă parte mări/ Şi-ţi debitam pe albe scoici adrese."
Uneori, însă, tensiunea zicerii învinge inefabilul poeticesc, rostogolindu-se ca o avalnşă de neaşteptate sensuri, atingând intensitatea unui absurd până la urmă atent controlat: „Într-o seară am întâlnit un bătrân,/ nu era nici înţelept, nici nins de vreme,/ era ciudat de tânăr şi înjura/ nu era beat şi nici funcţii nu avea./ Bătrânul nu muncea şi nu-i iubea pe muncitori,/ ai fi putut spune că e nebunul satului,/ dar nu era într-un sat,/ cred că nici nebun nu era./ Mi-a spus că lumea s-a dus dracului!/ L-am întrebat: de când?/ Mi-a spus că toţi suntem nişte tâmpiţi./ L-am întrebat: ce număr poartă?/ Mi-a spus că procrearea e un risc asumat./ L-am întrebat: cine îi sunt părinţii?/ Mi-a spus că viitorul este un veşnic început./ L-am întrebat: în ce an suntem?/ Mi-a spus apoi că el este nepotul meu./ L-am întrebat: cum mă cheamă?/ Mi-a spus să nu sting lumina când mă uit în oglindă,/ fiindcă tulburăril! e vederii nasc îngeri falşi./ Şi a plecat încet strângând din aripi.../ Mi-a spus: simţi cum miroase a caramel!"
Impresia mea este că noutatea de ton a acestei culegeri de stihuri se vădeşte mai ales în recompunerea, tandră şi uşor alintată, a universului copilăriei, înţeleasă ca experienţă existenţială adunând esenţe tari, chiar dacă reprezentările ei sunt, cel mai adesea, pline de căldură şi de o naivitate ingenios jucată şi chiar asumată: „Tati, scrie pentru mine/ Mă auzi,/ Scrie pentru mine o grădină,/ O grădină goală, în care putem ajunge puţini,/ În care să ne vorbim noi, fără să fim ascultaţi de alţii,/ În care putem să creştem flori fără să fim obligaţi să le vindem./ Scrie sentimente, ca şi cum uşile ne-ar lovi în faţă,/ Şi tu ai înjura cu gura ta,/ Uită-te, tati, înapoi, de ce te fereşti?,/ Aici nu te trădează nimeni!,/ Nimeni nu te încearcă./ Îmi place, tati, geaca asta de piele,/ Fiindcă şi eu încă îţi port puloverul,/ Pacea ta interioară şi hotărârea ta,/ De fapt, ştiu că într-un si! ngur loc/ Pot avea trei ore de visări bărbăteşti,/ Aici, unde ziua este liberă de ceaţă,/ Chiar dacă plouă şi e genul fericirii/ Ca într-o biografie recunoscătoare,/ Indiferentă la singurătatea instalată între noi,/ Fiindcă am jucat TABU,/ Iar mama se bucură de întoarcerea mea/ acasă."
Revenirea la vârsta purităţii esenţiale se face cu mijloace poetice aparent simple, dar ingenios împletite: „Povestea zmeului meu cu litere mari scrisă/ Nu o repovesteşte nimeni,/ Nici măcar cei care m-au ajutat să-l ridic." Finalul este de-a dreptul remarcabil: „Dar a venit apa şi l-a luat,/ Înaintea vântului, cu crapii cei mari,/ Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul/ Naraţiunii mele cu coada tăiată./ Iar Făt-Frumos tot uita să vină,/ Lăsând locul prietenilor."
În totul, „Ostatic la ferestrele vieţii" este o carte dominată de eleganţa rostirii, de fine aluzii livreşti, de rafinată interiorizare a trăirilor. Ionel Muscalu ni se arată ca un poet matur, pe deplin capabil şi de alte izbânzi, cochetând elegant cu muzele şi neezitând să scoată limba, ştrengăreşte, în faţa oricărei scorţoşenii ori să dea cu tifla gravităţii plicticoase. Semn bun acesta – că maturizarea artistică nu s-a atins de suavitatea copilului pe care continuă să-l păstreze în sine.
Nutresc convingerea că Ionel Muscalu se numără printre puţinii care ştiu să scrie grădini.


Februarie 2011
de Dan Mucenic

Felicitări tuturor: Fundaţia Estuar în parteneriat cu Fundaţia Motivation România şi cu Fundaţia Comber Irlanda implementează proiectul “Reţea de Centre Complexe de Incluziune Socială”. Lansarea Centrului Complex de Incluziune Socială – Giurgiu



14 februarie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ


Fundaţia Estuar lucrează în domeniul sănătăţii mintale de 18 ani timp în care a dezvoltat patru locuinţe protejate, 2 centre sociale (în sectorul 1 şi sectorul 6) în Bucureşti, centre sociale în Cluj şi Ploieşti, 2 filiale în Constanţa şi Botoşani şi un serviciu de consiliere la domiciliu in Bucureşti.

În cadrul proiectului Reţea de Centre Complexe de Incluziune Socială” - POSDRU/96/6.2/S/63660 în parteneriat cu Fundaţia Comber Irlanda şi Fundaţia Motivation România, proiect co-finanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 - Investeşte în oameni!, Fundaţia Estuar lansează Centrul Complex de Incluziune Socială Giurgiu. 

Vă invităm miercuri, 16 februarie 2011, ora 09:30, la ceremonia de lansare a centrului la care vor participa personalităţi precum Dr. Cristian Andrei, Preşedintele Fundaţiei Estuar, reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor locale din Giurgiu, reprezentanţi ai Ambasadei Irlandei în România, reprezentanţi ai partenerilor, beneficiari ai serviciilor Fundaţiei Estuar, reprezentanţi mass media.

Centrul Complex de Incluziune Socială va funcţiona cu o echipă de 15 specialişti (coordonator centru, asistent social, psiholog, terapeuţi ocupaţional, consilier vocaţional, instructori, psihiatru, logoped, jurist) iar beneficiarii acestui centru vor fi persoane tinere şi adulte cu probleme de sănătate mintală din judeţul Giurgiu. În cadrul centrului se vor oferi servicii de consiliere şi informare, de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială.

Lansarea va avea loc la locaţia Centrului Complex de Incluziune Socială Giurgiu în Str. 1 decembrie 1918 nr. 83, Giurgiu.

Pentru informaţii suplimentare, va stăm la dispoziţie la tel. 031 41 71 888, e-mail: office@estuar.org, persoană de contact: Amedeea Enache, manager proiect.

duminică, februarie 13, 2011

A venit ploaia.

A venit ploaia.
Ploaia rea, nu aceea fertilă, pe care o astepti cît e vara de lungă.
A venit ploaia şi în oraş cresc umbrele. Văd din ce în ce mai des şi haine de ploaie.
Oamenilor le pasă mai mult pe unde calcă, decât ce se întâmplă în omenire şi aşa este normal, că de aceea este o categorie largă, plătită să se gândească la cum merge omenirea şi cum ar trebui să meargă, ca mai multora să le fie bine.
Unii oameni nu sunt plătiţi şi nici nu îi interesează mai mult de apartamentul sau curtea casei, trotuarul până şi de la serviciu, preţul pâinii şi, eventual, cu cât s-a mai scumpit benzina.
Nu şi de ce s-a scumpit pâinea sau benzina!
Nu şi cine se face vinovat că nu ajung salariile la timp, de ce pensiile nu mai ajung, de ce copiii noştri trebuie să meargă cu pantofiorii rupţi în vreme de ploaie.
Cel mult se uită în jur şi de vină sunt cei de lângă ei, pe la ţară primarul, pe la oraş un pic mai mulţi, dar şi vecinii mai avuţi. Îmi amintesc când făceam emisiuni de noapte la radio şi mă sunau diverse persoane să demaşte corupţia unor vecini. Ascunşi după perdea, cu lumina stinsă, raportau câte sacoşe cară din portbagaj vecinul, câte sticle de cola au în plasă, dar mai ales câte sticle de whisky.
Mă uit la clasa politică, ascunsă după draperiile unei lupte acerbe şi nu văd mare lucru de la mulţi dintre liderii, care ar trebui să ne lumineze, să ne dea speranţe, să ne arate viitorul prin ploaie, să vedem soarele care va să răsară.
Or, de la clasa politică primim mai ales raportul despre câte şpăgi şi-au luat diverşi miniştrii, câte maşini  diverşi slujbaşi mai mărunţi, câte peşcheşuri cei şi mai mici şi, ca în piramida nevoilor, dar mai ales a posibilităţilor de ciordeală, cât a mai furat fiecare în găleţi sau în căciulă.
Atenţi la lacuri, neputând vedea dincolo de umbrele lor, mulţi dintre cei ce se prezintă în faţa noastră, aşteptând să îi votăm, nu ne spun nimic mai mult decât scrîşnetul scuipat printre fălcile încleştate ale urii lor că sunt contemporanii noştri.
Uitaţi-vă cu atenţie la Băsescu, la Boc, la fata aia, Elena Udrea, sunt negrii de ploaie şi nu dau nimic nou, nici un mesaj de speranţă, doar aburi...

Liberalii au sarbatorit 135 de ani de la infiintarea primei organizatii de tineret

12 Februarie, 2011
Liberalii au sarbatorit sambata, la Palatul Parlamentului, 135 de ani de la infiintarea primei organizatii de tineret, intr-un spectacol de trei ore, cu discursuri, sfaturi, momente comice, bancuri si epigrame, dar si premii.



Gala TNL a debutat cu prezentarea unui documentar despre prima organizatie a tinerilor liberali, infiintata in anul 1876 si cu un moment de reculegere inchinat liderului liberal Horia Rusu, la 10 ani trecuti de la disparitia acestuia.



Unul dintre liderii tineretului liberal de dupa al doilea Razboi Mondial, Dinu Zamfirescu, actualul presedinte al Senatului PNL, a declarat, emotionat, ca a participat la acest documentar de care este impresionat pentru ca era vorba despre o parte din viata sa. El a relatat ca tinerii luptau pe vremea sa impotriva rusificarii, avand ca simbol mentinerea Regelui Mihai ca si continuitate a identtiatii statale. "Asta ne-a adus noua o serie de neplaceri. Generatia noastra, trebuie sa o spun astazi, nu a avut tinerete. Ne-am petrecut mult timp fie in tot felul de activitati politice, fie prin inchisori, fie ascunsi, fugiti, iar unii dintre noi am fost nevoiti sa alegem calea exilului, eu fiind unul dintre ei. Am fost exilat in occident timp de 20 de ani", a amintit Zamfirescu.
A urmat inmanarea premiilor. Astfel, premiul "Cel mai bun partener" a fost acordat Fundatiei Friedrich Naumann, de catre vicepresedintele PNL Norica Nicolai, care a fost prezentata de moderatori drept "doamna de fier", care a marturisit ca ar fi preferat "un metal mai moale". EA a spus, de altfel, ca in politica femeile trebuie sa aiba si "o componenta soft", daca vor sa fie liberale.
Premiul "Nascut liber" a fost oferit ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, de catre Cristian Adomnitei, fostul lider al TNL.
Gitenstein le-a multumit presedintelui PNL, Crin Antonescu, si "prietenului" sau, fostul prim-ministru Calin Popescu Tariceanu, precizand ca e onorat de primirea acestui premiu. "Suntem aici pentru ca partidul dumneavoastra si aceasta tara impartasesc valorile Americii, valorile democratiei, libertatii individuale si ale pietelor libere", a spus Gitenstein. El a amintit ca acum 20 de ani tinerii din Romania si-au dat viata pentru aceste valori si a facut o paralela cu ceea ce se intampla acum in Egipt. "Noi cei din SUA suntem alaturi si impartasim dorinta dumneavoastra de a transpune in realitate aceste valori, de a construi o democratie mai buna si mai durabila si piete libere aici in Romania. Sustinem fiecare formatiune politica care doreste acest rezultat. Dumnezeu sa va binecuvanteze", a mai spus Mark Gitenstein.
Premiul "Cel mai bun blog al TNL", acordat lui Razvan Pop, din Sibiu, a fost inmanat de liderul PNL Varujan Vosganian, care a fost introdus in scena printr-o epigrama: "Un lobby la Paris ne-ar da dreptate / Ca-n Schengen sa intram din acest an / Mai facem astazi o minoritate / uniunea de francezi cu Varujan". 
Vosganian a declarat ca nu va vorbi acum despre poezie, precizand ca are tot timpul sa faca asta in Parlament, ci despre tinerii liberalii din anii '90, enumerandu-i pe liberalii care au fost tineri ai PNL acum 20 de ani, precum Calin Popescu Tariceanu, Dinu Patriciu, Andrei Chiliman, Crin Antonescu, Laurentiu Priceputu, Dorin Pantis, Mihai Ionita, Ioan Ghise, Stefan Augustin Doinas, Alexandru Paleologu, Stelian Tanase, Nicolae Manolescu. "Ce au in comun toti acesti tineri ai PNL? Niciunul dintre ei nu a plecat din transeele liberale. Unii au plecat in vesnicie, altii s-au retras din politica, insa au ramas cu spiritul impreuna cu noi, daca nu sunt deja in primele randuri ale partidului nostru. In politica exista marele risc al fotografiei de grup, si s-ar putea ca uneori chipul tau sa fie judecat dupa ale celorlalti. Dar ascultati staful unui om cu experienta in politica: daca stai drept, sa nu-ti pese niciodata ca altii te judeca stramb si ca uneori mielul tau bolnav e mai bun decat lupul lor sanatos", a spus Vosganian.

Fostul presedinte al PNL Calin Popescu Tariceanu a inmanat premiul "Cea mai activa filiala locala" reprezentantilor TNL Timisoara. Fostul premier a fost invitat pe scenta tot printr-o epigrama: "L-am vazut pe Tariceanu / Acum un an cu motoreta / Se pare ca repeta anul / Azi era cu trotineta". El a mentionat ca pentru tinerii de astazi politcienii trebuie sa depuna toate eforturile, care se pot face prin lupta politica la care tinerii devind din ce in ce mai buni. "Si acesta e motivul meu de bucurie si de mandrie ca astazi fac parte dintr-un partid de care stiu sigur ca are un viitor asigurat prin voi. Va felicit", a adaugat Tariceanu. 
Fostul ministru al Administratiei si Internelor Cristian David a inmanat premiul "Cel mai bun site", tinerilor de la TNL Sector 3 si TNL Vrancea. 
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a inmanat premiul "Cel mai important eveniment local" pentru "Ora pamantului"- TNL Alba si "135 de ani de istorie liberala"-TNL Ilfov. El a precizat ca in cei doi ani de cand a preluat conducerea PNL Bucuresti a reusit sa faca din organizatiile TNL de sector "niste masini de razboi redutabile", tinand sa anunte ca in Bucuresti PNL ocupa prima pozitie in sondaje.
Premiul "Cea mai buna campanie pentru comunitate" a fost acordat filailei TNL Hunedoara pentru campania "Traiti bine?", de catre eroparlamentarul PNL Renate Weber.
Purtatorul de cuvant al PNL, Mihai Voicu, a inmanat tinerilor de la Cluj premiul "Cea mai mediatizata filiala".
Vicepresedintele PNL Raducu Filipescu a inmanat premiul "Cea mai activa filiala a TNL", tinerilor din Calarasi. El a spus ca "cine n-are batrani sa si-i cumpere, iar cine n-are tineri sa si-i caute, sa ii apropie, sa-i sfatuiasca, sa-i arunce in lupta, sa aiba grija de ei". "Cred ca noi, liberalii, i-am gasit, e sala plina", a adaugat el. 
Premiul "Cea mai buna actiune de campanie electorala" a fost inmanat de catre presedintele PNL sector1, Vlad Moiescu, tinerilor de la TNL sector 1.
Liberalul Adrian Stef a primit premiul "Cel mai activ tanar liberal", iar Cristi Ancuta premiul "Cel mai bun material de campanie".
Europarlamentarul Cristian Busoi a acordat premiul "Cel mai bun eveniment cultural" tineretului de la Iasi pentru actiunea "Seri de film", iar vicepresedintele PNL Daniel Chitoiu a inmanat premiul "Cel mai important eveniment national" tinerilor de la Constanta pentru organizarea Scolii de vara a TNL 2010.
Premiul "Cel mai bun tanar in administratia locala" a fost inmanat de fostul prim-vicepresedinte Ludovic Orban, liberalilor Cornel Poterasu - TNL Sector 4 si Adrian Damian - TNL Caras-Severin. Si Orban a fost prezentat printr-o epigrama: "De regula, eu cant dupa ureche / La mandolina si in Fa diez/ Dar am asa o pana-a mea mai veche/ Cand doar de plictiseala asfaltez".
Vicepresedintele PNL Rares Manescu a acordat premiul "Mereu tanar" deputatului de Hunedoara Mariana Campeanu.
La randul sau, presedintele TNL, Florin Alexe, a inmanat premiul special "Nascut liber" liberalilor Razvan Avramescu si Bogdan Bratianu, dar si filialei TNL Brasov pentru organizarea Congresului Lymeck, la Sinaia. El a prezentat si premiul "2012 pentru 2012" acordat TNL Brasov.
Ultimul invitat care a urcat pe scena Galei TNL, presedintele Crin Antonescu, a fost invitat de moderatori tot printr-o epigrama care ar fi fost scrisa de admiratoarele acestuia: "Crin in sus si Crin in jos/ Doamne cat e de frumos/ L-as smulge cu fulgi cu tot/ He love's me, He love's me not".
El a tinut sa mentioneze ca nu doreste sa le dea sfaturi tinerilor si doar sa le faca urari, spunand ca este mandru de tinerii liberali. "Ca presedinte al PNL sunt mandru si onorat sa va fiu coleg. Nu vreau sa va dau sfaturi, am pentru voi trei urari: sa fiti mereu si din ce in ce mai puternici, sa reusiti sa fiti si generosi; sa fiti mereu o comunitate, sa nu deveniti o secta si sa vorbiti, aratati si comportati ca o elita. Sunteti o elita si sa nu uitati ca adevaratele elite au smerenia slujirii pentru semenii lor si pentru tara lor", a spus Antonescu.
El a aratat ca sunt vremuri in care multi "deplang ipocrit" disparitia PNL si pierderea identitatii sale, dar a aratat ca nu are nici cea mai mica teama cu oameni ca tinerii liberali ca acest lucru s-ar intampla.
"Fiii si fiicele mele, declar inchise lucrarile acestei intruniri", a spus Antonescu in finalul evenimentului care s-a desfasurat pe parcursul a aproximativ trei ore.



Material de Nicoleta Nicolae, nicoleta.nicolae@mediafax.ro.

Sursa: MEDIAFAX

sâmbătă, februarie 12, 2011

Ostatic la ferestrele vieţii

Acesta este titlul volumului de poezii, care va apărea în luna Martie la Editura Pelican şi-l are ca autor pe subsemnatul.
Este al treilea volum de poezii publicat după Războiul cailor pe pereţi, Baladele oraşului meu. Chipuri de prieteni.
Lansarea acestuia în spaţiul public nu a fost convenită încă, deşi eu doream să fie un mărţisor pentru giurgiuveni, dar nu se ştie încă.

PREA PUŢIN…

















Noi prea puţin ştiam că banii costă,
Noi prea puţin ne mai legam la cap,
Din veacuri moartea violentă-i mostră,
Pentru poveşti cu strigi şi cu harap.

Noi prea puţin prindeam în cărţi terestre
Vânzarea sufletului pentru un ban în plus,
Din cereri facem paranoi ecvestre
Şi nu ne spune nimeni că nu e de ajuns.

Degeaba strigă oglinzile nebune,
Noi prea puţin ne mai privim pe noi,
În inimă chiar poate să ne tune
Tăcuţi ne chinuim, căci suntem goi.

Prea permeabil, molipsit aiurea
De boli de piele, tatuaje arse,
Noi prea puţin cunoaştem lumea,
Chiar dacă ea ne strigă-n oase.

Pe orbita jalei obligaţi să ţinem
Înfricoşarea cinicului timp
Noi prea puţin ştiam să râdem,
Eu prea puţin ştiam să mint...

vineri, februarie 11, 2011

Mama -primăvara noastră eternă


Tu ai venit  pe lume să-mi fii mamă,
Să crezi în mine şi să mă dezmierzi,
Să mă înconjuri  cu îngeri, când mi-e teamă,
Să mă iubești oricând, orice să crezi.

Tu ai pe lume doar două păcate,
Cu siguranță două-s despre mine,
Căci te-ai trufit cu mine peste poate,
Lăsând în urmă dragostea de sine.

Eşti înger, ştiu şi eu  şi multe stele,
Cu care ai stat de vorbă nopţi întregi,
Veghindu-mi somnul sau rugând pe ele,
Să-mi dea o cale în vremile vitregi.

Mi-ai fost şi vis, oglindă, drum în viaţă,
Mi-ai dat şi hotărâre şi speranţă,
Mi-ai fost şi leagăn, sânul  plin de dor,
M-ai alăptat cu cer şi adevăr.

Eşti şi acum o lebădă şi-o zână
A lacului acela fermecat,
Unde-am murit şi am simţit o mână,
Prin gândul tău pe loc m-ai înviat.

Trec anii peste tine, mamă,
Privind imaginile acelea de demult,
Te văd şi soră şi copilă iară,
În mintea mea eşti tânără oricând.














Ai şi nepoţi, ca ghiocei în viaţă,
Mărgăritare sfinte, râzi, le vrei,
-Copile, spui, priveşte doar în faţă!
Un abur creşte peste ochii tăi.

Şi ştiu atunci că primăveri eterne
Le porţi în suflet, ca să ni le dai,
Când vieţile ne sunt blesteme,
Tu ne renaşti iubind în flori de rai.

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...