duminică, octombrie 31, 2010

Giurgiuvenii pot fi mandrii. Mirunica este bine.

Micuţa Miruna a primit şansa la o viaţă normală. Intervenţia chirurgicală a devenit posibilă după ce s-au strâns din donaţii 80.000 de euro.
Miruna Prodan se simte bine după operaţia suferită miercuri în Germania. Intervenţia chirurgicală realizată la Clinica INI Hannover a durat mai bine de opt ore dar s-a finalizat cu succes. Tumora intracraniană de patru centrimetri a fost extirpată. Miruna poate să vorbească şi să-şi mişte mâna şi piciorul de pe partea stângă. De astăzi, începe recuperarea prin fizioterapie. “Mai avem un pas, rezultatul de la biopsie care va veni vinerea viitoare. Miruna este bine iar acesta este rezultatul dăruirii tuturor şi vă suntem recunoscători”, spune âLeontina Prodan, mama fetiţei.

Vivaldi Four Seasons Autumn Sand Animation Ferenc Cakó

sâmbătă, octombrie 30, 2010

Furtuna tăcută, avidă de viaţă



Ochii ei erau albastrii, dar nu culoarea conteaza,
Albastru era si tapetul, albastra era si mocheta,
albastre erau lucrurile mici din jurul ei,
Doar saracia ei devenea roz, la intrarea direcţiunii...
Dar multele obiecte mici, adunate de peste tot,
păstrau albastrul ochilor ei fara identitate,
Pentru ca nu vazuse decat cerul, dar niciodata marea,
pentru ca nu vazuse nici un film, dar vazuse papuşile albastre.
Ei i se spunea tu, in cel mai neutru mod cu putinţă,
până când toţi o vedeau ca pe o fiinţă albastră,
albastră ca adăpostul ei, nu ca florile de cicoare,
albastră ca gardul şi ca promisiunea albastră
că de se va purta bine, va merge intr-o casă verde,
ba chiar va fi consultată cu privire la nuanţa de verde.
Uneori albastrul i se părea trist, dar nu plângea,
Fiindcă nu ştia ce nuanţă de albastru este ea.
Şi nu ştia de la ce venea albastrul ei mântuit
De o pensulă dumnezeiască,
Pictată apoi pe o biserică bucovineană.
Ochii ei se aprindeau  într-o culoare solară prin rouă
Irosindu-se deodată cu timpul trecerii speranţelor,
Fiindcă ea se născuse dintr-o dragoste roşie,
Confuză, fără aşteptări, fără aripi,
Nici măcar cioturile aripilor nezărindu-se,
Fiindcă ochii ei erau, de fapt, absolut trecător
Cerul senin al nopţilor liniştite de  Mai.

vineri, octombrie 29, 2010

insulă cu mandarini şi găuri de şoareci




Într-adevăr totul e în ordine ?
Sunt bolnav. Tigrişorul râde şi el printre tone de nuci. Mi se împleticeşte mintea-n loc de atâta recunoştinţă câtă am de dat vieţii ! Gloriosul popor român, venit din era avântată a anulor cârmaciului, cântă noile realizări din flautele utemiste lăsate de-n bătrâni pe menuet de Mozart Amadeus Wolfgang şi se pregăteşte inspirat să-şi lanseze noul single cu planificarea regională pe şapte ani în ritm de Bethoven în odă.
Domnul Toth, de origine egipteană, dar bazat cetăţean român în zona Regie-Grozăveşti, cam pe unde avea maiorul Mişa Anastasievic teren în urmă cu un veac jumate, primeşte şi el cu bucurie senzaţionalul care zbârnâie în aer.
De jur - împrejur, călare peste două milenii, al doilea şi al treilea, cetăţenii de vârstă medie şi patriarhii refuză să înţeleagă  ce va fi să fie şi se îngrămădesc cu deosebită discreţie în statisticile care încă îi menţionează şi care prevăd scăderi consistente în numărul nostru.
Din nămolul lui peren bătrânul Ghiţă nu se lasă prins de curentul superficial de internaţionalism ce circulă chiar şi-n birtul din satul lui cu noroi până la genunchi.  Bat clopotele, bre, în şoseaua Bucureşti, gata să desluşească şi balada câinelui neurastenic şi apariţiile titrat turbulente ale fasonaţilor produşi de tranziţie…fără şcoală, fără sfială, doar intempestiv şi arogant celebratori de viaţă de noapte şi buticuri de zi.
 Îmi vine să ies pe stradă şi si să strig pe versuri de Tudor George :’’ Creştea pe limbă smârc şi bălărie/ Pentru netrebnici: /P-ăsta-l vezi ? S-arată / C-ăi domn şi apropetar de pălărie, / Dar mintea de la alţii-i închiriată !... , ’’ gândindu-mă-n acelaşi timp la baladistul’’, ce se dusese să facă instrucţie cu îngerii şi să apostrofeze, ca la Capşa, nişte sfinţi cu şvarţurile şi mezagranele dinainte :’’ -Băă ! Sunt Stan Palanca, poet proletar, daţi-mi cheile de la rai !’’.
Si-n timp ce nu mai ai loc să întorci capul pe stradă de autoturismele parcate de-o parte şi de alta a sufletului, spre ruşinea sa, în flanel şi cu figura sfioasă de la gerul de noiembrie, cel de-o vârstă cu tata, decent şi schiţat, zâmbeşte-ntr-un dinte şi întreabă dacă-i îngăduim să-şi dea seama dacă într-adevăr e ceva în ordine, că vrea şi el să-şi salte o statuie a abandonului stupefiant, înainte să înflorească mandarinii pe strada Tineretului şi să facă ilustraţii…
  

duminică, octombrie 24, 2010

PATINA MEA






„Logica, esteticul, canonul, ”

Trei concepte simple pe care Ionul

Ar trebui să îşi ridice soclul

Pe negândite, cum vine deochiul.




Un fum estetic şi o frică dură,

Un sfânt canon, o cumpănă matură

De logică sfios mă tot apropii,

Ursit să scriu cu mâinile şi ochii.


Sar zaruri reci, iar cei ce le azvârl,

Demonii sunt, ori sfinţii ce-i îngân.

În loc neştiut joacă sufletul meu,

Pe care-n poeme-l răscumpăr mereu.



Cu happy-end încerc să şi sfârşesc

Basmul patinei, tot mai nelumesc.

Şi-n noaptea asta, plina doar de lună

În inima cărţii pun logica brună.

In octombrie anul trecut Claude Straus Levy trecea intr-o lume noua, pe care ne-o va descrie si noua cand vom ajunge acolo... din punct de vedere antropologic! Un articol publicat anul trecut de catre Damien Bouhours (www.lepetitjournal.com)

L’anthropologue français, Claude Lévi-Strauss, l’un des scientifiques les plus éminents du XXème siècle et père du structuralisme, est mort à 100 ans vendredi et a été inhumé dans l'intimité. Son existence était tournée vers la compréhension des cultures et la reconnaissance des diversités. Portrait




Né à Bruxelles, de parents juifs français, Claude Lévi-Strauss (photo AFP) célèbrait le 28 novembre dernier son centième anniversaire.

Après des études en droit et une agrégation de philosophie, il se tourne vers l’ethnologie. En 1935, il part pour le Brésil pour devenir professeur de sociologie à l’Université de Sao Paulo. Il profite de son séjour dans ce pays pour aller étudier les tribus indiennes de l’Amazonie, dans des endroits encore épargnés de toute venue occidentale. De ses observations et de son amour aux peuples premiers, il sort un livre, en 1955, qui le rendra célèbre : Tristes Tropiques.

Il revient en France juste avant la guerre et inconscient du danger demande à Vichy un poste dans l’éducation nationale. Après deux ans de mobilisation, il s’exile à New York où il s’engage volontairement dans les Forces Françaises libres, affecté à la mission scientifique et fonde avec d’autres intellectuels, l'École libre des hautes études de New York.

A son retour en France, en 1949, il est nommé sous-directeur du musée de l’Homme, puis directeur d'études à l'Ecole pratique des hautes études, chaire des religions comparées des peuples sans écriture. En 1959, il devient professeur au Collège de France, chaire d'anthropologie sociale, qu'il quittera à sa mise à la retraite en 1982. Il entre également à l’Académie Française en 1973.



Le respect des diversités

Celui qui est considéré comme l’un des pères du structuralisme, a transformé la vision actuelle des sciences humaines et a ouvert le dialogue interdisciplinaire. Pour lui, l’anthropologie doit se consacrer à la recherche des rapports unissant l’Homme au monde qui l’entoure, en observant les diversités culturelles pour constater ce qui nous unie.

C’est grâce à cette méthode qu’il met en évidence l’universalité de la prohibition de l’inceste. Il étudie, tout au long de sa carrière, un spectre large de composantes de la vie sociale, comme le système de parenté (Les Structures élémentaires de la parenté), la cuisine, la musique, la littérature, les mythes (Mythologiques volumes I à IV) … Il est l’un des premiers à démontrer que la culture humaine est basée sur la différence, ce qui est une véritable révolution à une époque où les pensées ethnocentristes prévalaient.



Un monde actuel ravagé

Après un siècle passé à étudier le monde et en véritable écologiste et passionné de son métier, il avouait se sentir de plus en plus distant d’une société où les espèces vivantes disparaissent et où une culture de masse englobe les diversités. Il déclarait : "Ce n'est pas un monde que j'aime". La pléiade a sorti un volume Œuvres qui réunit ses textes les plus connus. Une belle occasion pour découvrir ou de relire ce grand homme du monde scientifique et littéraire.

Claude Levi-Strauss est mort vendredi dernier et a été inhumé hier dans l'intimité.

Damien Bouhours (www.lepetitjournal.com)

vineri, octombrie 22, 2010

Cat as vrea!

Cat as vrea sa pot sa-ti spun,
Inima de alt parfum,
Cat as vrea sa poti sa-mi dai
Inima in evantai,
Sa imi fac doar vant cu ea,
Sa nu 'nebunesc cumva,
Sa te chem si tu sa vii,
Inima cu gust de vii.




Limpede ca un izvor,
Sa las clipa mea de dor,
Sa mai navigam un pic
Cu sarutul spre buric,
Sa dormim ca pruncu'n poala,
Inima cu gust de ceara,
La sfarsit sa te privesc,
Inima cu ras ceresc.

Cat as vrea, dar nu stiu cum,
Cerul m-a lasat in drum,
Apa are gust de clor,
Inima de adevar,
Iara aerul curat,
Parca nu-i adevarat.
Si-atunci inima din mine
Tine drept, numai spre tine!

joi, octombrie 21, 2010

GRAŢIA A PATRA


Aici, la noi, Dumnezeu ne lasă să ne facem de cap,
Ne lasă să ne îngropăm în manele şi-n bere,
Ne lasă să ne ascundem în peşterile prostului gust.
Aici, la noi, Dumnezeu ne dă lumină din spaime,
Ne depăşeşte uşor de parcă ne-ar deparazita,
Ne lasă să simţim mai curat pe de-a-ncetul.
Aici, la noi, Dumnezeu ne răsuceşte ca pe nişte frunze
Ne învârte în ţigara lui de tămâie şi smirnă,
Ne înghesuie lăturiş în rost, uitându-se în ochii noştri.
Câteodată, noi-frunze, noi-păsări, noi-petale,
Simţim în preajmă că Dumnezeu ne pune la masă
Şi-atunci ne dăm cu capul de praguri de sus.
Indiferent de rasa noastră, aici, la noi, spaimă nu e,
Dumnezeu ridicat din împietrirea privirilor noastre
Ne zâmbeşte scuturând frimiturile din barbă.
Doar presiunea străzii şi stresul din capul nostru
Ne împiedică să vorbim cu el.
Altfel
Graţia aceasta ne-ar fi cuprins şi pe noi.

Flori de peste an (2010)





miercuri, octombrie 20, 2010

Basescu s-o spuna lui Mutu ca toti PDL-istii au gresit! E vorba de suta de lei a lui Ceasusescu?

Ca sa-i mai dea o bula de Oxigen PDL-ului si sa uite oamenii cat de greu traiesc, deputatii PDL au gresit, gandindu-se la legea salarizarii profesorilor si votand Legea TVA, cat si a scutirii de impozite la pensiile sub 2000 de lei.
 Deputatii PNL si PSD le-au luat mintile fiecaruia dintre deputatii puterii, incat acestia au votat pentru popor si impotriva propriilor interese, iar Duduia Alma plecata fiind din Camera, nu a mai putut fi gardianul lui Base, ca sa numere cum vrea el. Al.2 indice 1 la Camera decizionala - ca la Marea Adunare Nationala.
Si cam cum s-a votat la alegerile prezidentale la ambasada pariziana a Romaniei, tot asa in 7 secunde,poporul poate rasufla usurat un pic: eroare de tehnica legislativa?! PDL a  gresit! Pentru cate ore?
Oricum, sa o spuna lui Mutu!

Pentru a-şi păstra privilegiile, guvernanţii vor să taie drastic ajutoarele sociale

Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu, Guvernul României are pe masa de lucru în această perioadă mai multe proiecte de acte normative care vizează reducerea drastică a ajutoarelor sociale pentru cele mai defavorizate persoane din România. În sprijinul afirmaţiilor sale, Muscalu a şi prezentat copii după o parte din documentele de lucru care vizează aceste reduceri. Conform acestor documente, un adult cu handicap grav care nu realizează venituri şi primeşte în prezent o indemnizaţie lunară de 340 de lei, ar urma ca de la anul să primească doar 205 lei; persoanele cu handicap accentuat ar urma să primească 160 de lei în loc de 250 lei, iar cele cu handicap mediu – 20 de lei în loc de 35 lei.
În furia lui, Guvernul intenţionează să oblige însoţitorii persoanelor cu handicap să aibă grijă de minimum două persoane, pentru a nu pierde 50 la sută din leafă, iar cei care vor să mai câştige 200 de lei la salariu ar trebui să aibă în grijă trei persoane cu handicap.
Dacă documentele de lucru vor fi aprobate de guvern, nu vor scăpa de tăieri de indemnizaţii nici persoanele persecutate de fostul regim comunist, victimele Revoluţiei, iar Casa de Naţională de Pensii nu va mai avea voie să procure bilete de tratament.
Dacă aceste măsuri vor fi puse în practică vom avea încă o dată dovada că  actualii guvernanţi nu caută soluţii pentru a proteja persoanele defavorizate, ci soluţii prin care să-şi conserve privilegiile. Nu-i interesează crearea de locuri de muncă, nu-i interesează viitorul şomerilor şi tineretului. Tot ce vor este să fure în continuare cu orice risc, fără să le pese de consecinţe”, a spus Muscalu.
Ioan Mănăilă

marți, octombrie 19, 2010

NOAPTE DE LARG


Se înaripează brazii în munţii tăi, bătrâne,

Când inorogul urcă din roci în roci spre nori,

Izvoarele-n legende mai pomenesc de tine,

Urcând din rudă-n rudă spre merii curgători.


Mai jefuieşti, desigur, izvoarele de păstrăvi

Cu sentimentul nopţii trezit la larg de lună,

Aşa cum mai răpesc caii tăi lumina,

Când văd lucind prin nouri jăratecul din tăvi.

vineri, octombrie 15, 2010

Cuvintele

de Ionel Muscalu
Cuvintele nu se azvarl pe pagina, nici macar pe fereastra,
nici macar nu se potrivesc, nu se mestesugesc, nu se mesteresc,
ele nu se judeca, nici nu se rumega, nu se fumeaza cuvintele,
Ele trebuie asezate sfios,
lasate sa se foiasca inca,
sa se miste,  sa susure, sa fosgaie,
sa-si limpezeasca, sa-si traiasca, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,
cu solutii speciale, scoase din istorii personale,
culturale, senzoriale, individuale,
Ele se pipaie si uneori se dau de la Domnul.
Alteori vin din legume, soare si apa,
din aer - eterice sau din pamant - sferice.

Cuvintele nu se zgandaresc si nu se zadara,
cuvintele tactil se aluneca pe langa corp,
cuvintele se fosnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,
ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,
cu ale lor senzatii nocturne,
cand isi trosnesc oasele de aer si sticla
prin toate ungherele caselor, ca niste mistere.

Cuvintele se viseaza ziua, uneori pe tocuri,
si se dumiresc noaptea, cand ele te viziteaza,
in timp ce tu ti le asterni in liniste si-n anvergura lor,
in amintirea cutelor sapate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoara prin semnele de punctuatie,
cum strecura prin sedila bunica branza:
Asta la om, asta la paseri, asta la porci!
Cuvintele nu-s de aur au de platina,
cuvantul aur fiind atat de scurt,
cat si apa, cat si cer, cat si aer,
iar cuvantul diamant fiind slefuit,
ca de aer pasarea zburatoare,
nu zburatacitoare,
ci cea coboratoare din soare.

In clepsidrele noastre fosnind a clipe
la timpul trecut,
cuvintele obisnuite se duc,
cele importante trecand
nu in viitor,
ci prin ziceri si combinatii
de alte si alte maini generatii.

Meus devaneios: Devaneios... sempre eles...#comments

Meus devaneios: Devaneios... sempre eles...#comments

joi, octombrie 14, 2010

ANOTIMPURI



Gata! Paharele cu anotimpuri le-am băut.
La marginea şoselei abandonate
zac două balastiere în care am
mestecat steguleţele toamnei.
Acuma vinul ăsta nici nu ştiu
de care este.
Poate că la vară vom coresponda
de la mare cu toată lumea.
La noi sunt valuri şi stelele răsar,
mierla fluieră-n cerul gurii
lângă don Francisco d’Assisi.
Atâţia sturzi la marginea privirii,
ca să poată lumina ochilor să
zboare mai departe,
dincolo de orizontul ucis
de orbul găinilor.
Poate că vom primi poeme
despre oglinda şlefuită între plopi,
ca să dea cu soţ,
poate că pe sistolă şi diastolă
vom pune masa de prânz
din care să mâncăm
luna caşcaval de aseară.
Secunda urla în gura mare
la uşa cocioabei mele:
noaptea e grea cu un mahalagiu!

Şoferul şi nevastă-sa; Ministerul de Finanţe, sub asediu

Ministerul de Finanţe, sub asediu: http://webtv.realitatea.net/actual/ministerul-de-finante-sub-asediu.


          Şoferul şi nevastă-sa

                                            Adrian Paunescu

Ne urcasem cu toţii în autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul său,
Dar ne gândeam că o să aibă,
Era primăvară,
Venea vara,
Se dezgheţau drumurile,
Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat,
Se dezgheţau drumurile,
Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
Şi unii din cauza vitezei,
Care-i îmbăta,
Alţii cu o tandră ironie,
Am început să zicem, să cântăm
Că autobuzul nostru
E cel care dezgheaţă
Drumul pe care mergem.

Pe direcţia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodată un autobuz,
Numai turişti particulari,
Numai nebuni ocazionali.

Aşa că nu ne interesa destinaţia,
Ne ajungea bucuria
Că mergem cu toţii spre marele munte.
Şoferul era tânăr,
Conducea pentru prima oară
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de şofer,
Lucrase mult şi cinstit,
După cum mergea, după cum frâna,
Era fără îndoială cel mai bun şofer
Dintre toţi şoferii noştri,
Ăsta conduce exceptional, strigăm noi,
Ăsta-i omul care ne trebuie
Şi el dădea din mână cu modestie
Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,

Cal încurcăm la condus.
În fond e autobuzul dvs.,
Eu sunt al dvs.,
M-aţi ales să conduc autobuzul,
Asta-i treaba mea.

Noi am aplaudat, chiar şi aceasta lepădare, a lui,
De laudele noastre.

Şi autobuzul mergea mai departe
Şi-n diverse localităţi, în care ne opream,
Mulţi urcau
Şi nimeni nu mai voia să coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista aşa ceva în imprejurimi.
Rămăseseră-n urmă troleibuzele agăţate
De reţeaua electrică
Şi lipsite de orice independenţă,
Tramvaiele înghesuite între sine
Şi aceeaşi reţea.

Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
Şoferul conducea exceptional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Şi el dădea moale din mână,
Şi noi strigam iarăşi,
Lasă frate, lasa modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
Unui asemenea drum,
Ştim valoarea lui adevărată,
Eşti al nostru,
Eşti dintre ai noştri,
Rămâi între noi,
Bravo,
Ura,

Şi el nu mai putea să ne oprească,
Trebuia să fie atent la drum,
Iar noi eram prea mulţi
Şi începusem să-l încomodăm,
Stăteam claie peste grămadă în autobuz,
Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
Până când câţiva meseriaşi
L-au rugat să oprească pentru câteva minute
Ca să-i faca o cuşca de protecţie,
Să nu-l mai încomodăm la condus,

Dar să-şi ia şi nevasta lângă el,
Au zis alţii,
Că drumul e lung şi se plictiseşte omul.
Şi uite-l acum în cuşca lui de protecţie,
În cabina lui blindată!

Ce hotărât conduce,
A dat drumul şi la muzică,
Se aude în toată maşina o muzică eroica,
Pe care o întrerupem noi din când în când
Cu cântece despre el şi de drumul nostru,
Şi hai, mă, să fim atenţi şi cu nevastă-sa,
Ca şi el e om.

În autribuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am început să obosim,
Nene şoferule, opreşte,
Să ne odihnim şi noi.
Să te odihneşti şi dumneata,
Că n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Şi-ntr-adevăr, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toţi,
Dar ne e foame,
Pentru că n-am mai oprit demult,
Şi-avem nevoie şi noi
De pâine, de apă, de un răgaz,
Probabil c-am început să-l şi enervăm
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai există demult,
Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
Uşile au ruginit şi nu se mai deschid,
Şi şoferul conduce autobuzul
Din ce în ce mai nervos,
A început să facă şi accidente,
Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan,
Marile piscuri îi cheamă,
Mai e puţin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferată,
Vecină cu drumul,
După ce ni s-au spart cauciucurile
Şi după ce şoferul a dărâmat
Cu lovituri de autobuz
Case şi biserici,
Sate şi oraşe,
Începem să coborâm,
Şi bineînţeles că viteza creşte,
Aşa e la orice coborâre,
Viteza creşte,
Nu mai e nimeni în autobuz,
Unii au murit,
Alţii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame şi de sete,
Alţii am îngheţat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboară
Halucinând pe linia moartă
De cale ferată,
Şi numai ei doi,
Şoferul şi nevastă-sa,
În cabina blindată,
Se uită doar înainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc,
Şi de ce tac toţi pasagerii
Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii,
Când excursia începuse atât de frumos
Către marele munte.

12/13 iulie 1987

Ministrul Ialomiţianu a fost scos cu jandarmii din minister

Ministrul Ialomiţianu a fost scos cu jandarmii din minister

miercuri, octombrie 13, 2010

Extraordinarul exemplar…şi semnificaţia noastră comună

Toţi proprietarii veritabili de ceva viu cresc triburile de păsări, familiile de albine, exemplarele canine sau feline cu gândul la cel mai bun exemplar.

Cel mai rău exemplar este considerat şi el extraordinar de rău şi, deci, mic în felul său.

Fiecare părinte normal îşi vede odrasla ca fiind cel mai precoce, mai inteligent şi mai graţios dintre copii. Unii se mândresc cu primul dinte, alţii se mândresc cu primul cuvânt (fiul meu a spus prima dată „apă”), unii se mândresc cu memoria extraordinară a progeniturilor, unii cu fluenţa în vorbire, alţii cu încăpăţânarea, unii cu inteligenţa (copilul unui prieten numără în engleză şi rezolvă împărţiri), alţii cu imaginaţia, unii cu vocea copiilor ( al meu a fost cepeleag, peltic, acum este nelimbut), alţii cu tăria de caracter şi curajul, alţii cu rezistenţa la frig, unii cu rezistenţa la stress.

Ţara aceasta, România, de după Sfântul Andrei Întâimergătorul prin Schythia Minor, a fost întotdeauna iubitoare de diverse obiecte de vază ori animale de rasă. Le-a iubit în imaginaţie, le-a importat, le-a dat viata in opere de arta, s-a luptat cu toţii ca să le aibă, le-a gândit jumătate rostindu-le, le-a crescut sub cloşcă de aur, le-a facut sa zboare ca paseri maiastre.
Viaţa halucinantă, simţitoare, fascinantă, zăpăcitoare, orbitoare, blândă, mulţumitoare, lipsită de griji a dat împotriva politicii, tradiţional-relaţională cu împrejurimile şi mereu la îndemâna conceptului cerut de echilibru, perspectiva riscurilor şi a înlăturărilor conflictelor, a încercării de angajare alături de cei care au stapanit vremurile….a unor forţe suficiente care să scoată poporul din impas. Chiar dacă acest lucru a însemnat mereu acelaşi stil "experimentat" de a lua lucrurile undeva "de pe la mijlocul problemei",  adică a obţine prin luptă… dar fără a utiliza toate forţele, nouă ne-a plăcut mereu să fim numiţi cei mai viteji, mai înţelepţi, mai drepţi, mai iubitori, mai Dromichaetes, mai mari şi mai atleţi dintre toţi cei  din zonă.  Si uneori stramosii nostri au fost si ne mandrim cu reale si eroice pagini de istorie.
Uneori ne-au numit ei, uneori i-am bătut noi.
Alteori ne-am uitat noi şi ne-am regăsit în straniile şi îmbucurătoarele afirmaţii ale celor puţini ce ne-au iubit.
Deşi iubitori de festinuri şi impetuoase provocări bahice, ca şi strămoşii noştri romani, ne-am trezit cel mai adesea pe cu totul alte fronturi şi, mai ales, în război cu puteri universale pentru momentele acelea pe care nu doar le-am împiedicat, dar le-am tratat uneori cu indiferenţă şi, cu regret, trăznindu-le prin cutezanţa şi elanul forţelor succesiv adunate în rărunchii poporului gata de sacrificiu.
Totdeauna ne-am iubit copiii, chiar şi trimiţându-i la Zamolxes!!!
Ne-am urât regii, chiar şi ucigându-l pe cel mai mare dintre ei, Burebista; ne-am iubit regii străini, oferindu-le o ţară pe care s-o ridice – Carol I, Ferdinand.
Dar, parcă pentru a ne îndumnezei în toate, acest popor care a creştinat păgânismul în cel mai spiritual sens, îşi sărbătoreşte imediat Ziua Patriei, după ziua de Sfântul Andrei, pe un altar al nădejdii din nou împlinite, aşa cum fiecare proprietar veritabil de ceva viu îşi laudă cel mai bun exemplar; aşa cum istoria, uneori discutabilă, ne dă de multe ori bărbaţi de stat care să fie amintiţi mai târziu, din nefericire acum ei se afla in opozitie, iar la putere sunt fetele lui Băse…

Când trec Dunărea pe Podul acela unde trebuie să plătim 50 de lei dus+intors, aşa de-un capriciu al Ministerului Transportului, adicătelea acum al Ancăi Boagiu şi văd imensul steag bulgăresc fluturând lângă cel de aceeaşi dimensiune al Uniunii Europene, mă întreb de ce naiba nu cumpără ăştia ai nostri macar nişte steaguri mai acătării, ca să văd eu că m-am întors în ţara asta iubitoare şi nu că Cel mai rău exemplar este considerat şi el extraordinar de rău şi, deci, mic în felul său, aşa cum ţin ei drapelul nostru naţional, mic.
Am văzut că toate ţările lumii arborează drapele mari şi nu doar vecinii nostri bulgari, sârbi, unguri, ucrainieni, ca să nu mai spun de turci, ci şi brazilienii, americanii, spaniolii, francezii, italienii, nemţii, englezii etc. Până când România va avea din nou oameni de stat, de care să fie mândră, eu propun să cinstim ce a mai rămas din răspândirea bucuriei de a ne fi născut în ţara asta şi să ne alimentăm spiritual arborând câte un semn al forţei noastre sufleteşti legate de dragostea de România. Motivul îl vom găsi fiecare dintre noi. Eu încep de acum şi de aici.



Ionel Muscalu

Domnul drd. Antonescu se intoarce in forta!

luni, octombrie 11, 2010

STARE DE FUNIE LÂNGĂ MAREA CORABIE




Sforar împodobit cu meşteşugul aţei,
Cu dulci alaie limpezi de galbeni târgoveţi,
Împânzuiam de-o vreme spânzurători cu braţe
De care atârnat-am popi, ziarişti şi poeţi.
Ţăranii mei de taină-n gumarii lor de tihnă
Zâmbeau cu coasa-n mâini şi secera la brâu,
Cosind printre morminte şi secerând de-o pâine
Pe care au vândut-o pe peştii de la râu.
Femei râzând de roşu, având obraz de sticlă
Clipeau cu înţelesuri trecute-n calendar,
Un post şi o-ndoială de înger dat din pâclă
Sforar, înţepenirea o-mpodobeam de dar.
La margine de tuse cădeau ades plămânii,
Izbind cu flori de rouă prin albe iasomii,
Împodobit de ceruri cu meşteşugul lunii
Eu rup din nopţi eresuri cu macii rupţi din vii.
În spicele prea blonde şi-n paşii rupţi din iarbă
Dezacordat ca mâna atinsă pân’ la nervi,
Lângă pădurea surdă stă vânător de capră
Un trist sforar de aţe, un suflător în ţevi.

De azi blogul acesta are si idei de la Andrei. Prima sugestie:Katy Perry- Hot N Cold with Elmo on Sesame Street

vineri, octombrie 08, 2010

Descantec contemporaneizat

Se pune intr-un pocal un vis prolix,
cu urina de albina si bradut neimpodobit,
o norma axiomatica antireumatica,
un anacronism competent cat un homar,
 de care desigur nu are nimeni habar,
un sarpe pitoresc din apogeul puterii,
poate fi luat si de pe caduceul mierii,
o profetie din unghere si plina de adevar,
o aripa de regina de pe un trantor,
un picior de iepure schiop,
scapat de vanzare la iarmaroc,
o digitatie profilata, dar nedescoperita,
un clopotel de argint din apa randuita,
parul de pe coada vulpii de urs jumulita,
Puloverul tau cu snur, dezbracat canonic,
botul pe care il faci, de ornitorinc,
si licori din flori de la ursitori-un pic,
apoi se da un ptiuuu! pe angoasa intoarsa
cat spaima cea trasa din teama de-acasa,
ca sa se duca frigul pe pustie,
dincolo de soarele muls in apus de la tichie,
de-o fata nurlie, frumoasa, candrie,
speciala si scoasa din teaca,
in pozitie cuviincioasa, opaca,
precisa si necuvantatoare de vorba mare,
amestecata cu alean pe racoare,
se pune sub luna plina, ca pe Vlasie,
dand dorul de bastina la psaltichie,
sa se duca unde calca rotata
dragostea neadunata, imbujorata,
dataturile duca-se dincolo de noua,
ca de zece numai Dumnezeu trece!
Apoi, visul prolix se viseaza in soapta,
ca o gaselnita de gherila dezacordata,
ca o copita de ciuta furisata
de ierbagii ciuguliti, putreziti de obicei,
fiindca le-a trecut capiala dintai - de femei,
 ca sa ajungem la subiectul contemporan
punem sa clampane si un cormoran
pe sub Dunarea de pestii cu somn:
A trecut geometric. Ce domn!

joi, octombrie 07, 2010

BALADĂ DESPRE ETERITATE


Hai să trăim un pic, Sfinte Sisoie,

Sfinte făr’ de lupte, Sfinte făr’ de carne,

Sfinte făr’ de oase, Sfinte făr’ de abur,

Sfinte făr’ de asemănare, făr’ de oroare,

Curăţat prea bine cu mirosuri de smirnă,

Cu mirosuri de tămâie, de cetină,

Inimaginabilă, babilonică,

Dincolo de Cain, Abel şi Eufrat,

În lumina superbă a flăcării sabiei,

În lumina trecătoarei „hic transit gloria mundi”

Să învăţăm noi despre tine fără zăbază,

Despre dragoste, despre eternitatea cuvântului,

Despre viaţa fără deosebire de eterică,

Despre Corintul labirintului şi despre ionieni,

Despre Michelangello şi Da Vinci şi Principele,

Despre văzut - nevăzuta trecere supremă,

Dincolo de spaţii, dincolo de suflet, dincolo de nori,

Dincolo de ceea ce ştim, de ceea ce vrem…
Cum doamnelor acelea, din ierni demult apuse,
Eu nu le-am fost nici carpen, nici tintele rapuse,
Raman l-acea idee care s-a enuntat,
Ca sunt pe lume patimi mai lungi decat un pat.

Pitagora eternul sau sincerul Socrate,
Au tot vorbit in cifre, cu vorbe si cu date,
Aristotel desigur stiintele le-a pus,
'naintea mortii sale, atat de sus, mai sus.

O proza izbitoare despre Giordano Bruno
Ne tinteste si astazi cu textele-i din urma,
Iar trestia galileica a unui Blaise Pascal
Se sinucide astazi abjurand dupa val...

Ne tine deci de foame un Blasco Ibanez,
Cand hexagonul Zola se transforma-n trapez,
Din realismul aspru cu nuci si cu migdale,
Lasand ades prin aer arome otomane.

Pendulul lui Umberto soptit catre Kadare,
Cetatii da puteri de Scaune Ionesciane,
Ca sa le intelegem un pic pe langa Brecht,
Cand asteptam sa vina Godot al  lui Beckett.

Acelor doamne, astazi, un joc secund pe creste,
Nadir latent!taceri apuse-n zapaciri ecvestre,
Din care cresc in Tabii-albete Isarlak,
Sa ne amintim prin veacuri de-al Doamnei hagealak!

Cu fesul pus pe-o parte, greceste -egiptean,
Hedonist spirit dau, mediteraneean,
(din spiritul lui Pan)
Tacerii ce se lasa in lume cat o luna:
Aduceti un cocos- povestea sa o spuna!


"Criton, îi sunt dator lui Asclepios un cocoș, vă rog să nu uitați să i-l dați!", a spus Socrate inainte sa moara.

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...