Ochii mei purtând sandale de plastic
Se umplu de nisipul nopţii
Şi scârţâie ca o cumpănă de fântână.
Teleorman, Vedea, ochii mei vărsaţi
În Dunăre cu noapte, cu nisip,
Cu limpezi ochi de bufniti prin plopi.
Aud atâtea şi văd atât de departe,
Până în clipa rostogolită bătrâneşte
În bostan, pe-o rână,
Dorindu-şi mai mult, mai şui, mai aparte,
Cu speranţă şi teamă.
Ochii mei sprijiniţi pe lumi virtuale
Sunt năpădiţi de sângele nedormirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu