Vremuri de caine, cu legenda calului cu corn
Şi a stelelor fluturand acelaşi pavilion,
Nu luna este şeful supreme, ea este aproape,
Iar ele mai mari şi mai interesante aproape se văd,
Pajiştile înzăpezite ale nourilor, scrişi în boabe de orez,
Cresc Pegaşi pentru a avea noi pene de scris ceresc
Şi de a ne reaminti prin ploi că nu avem dreptul la sărăcie,
Prin ninsori, că nu avem dreptul la lipsa imaginaţiei,
Prin curcubee că nu avem dreptul la frică,
Iar prin ciocnirile lor giganteşti,
Că avem drept la exprimareîn stil propriu.
Viziuni cu îngeri înrădăcinaţi în al şaptelea cer,
Din care fiecare se închină cu trambiţa sa Dumnezeului lui,
Hai să uităm, din noi, de vremurile de caine
Începand de maine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu